Tag Archive: trecere


flori de teiVine un timp când începi să acorzi lucrurilor importanţa cuvenită, nici o secundă mai mult sau mai puţin. Pari rece, calculat, insensibil la emoţii pozitive sau negative.

Gândeşti că, totuşi, această stare nu ţi se potriveşte, nu eşti tu cel care să nu se îndrăgostească până în vârful unghiilor de soare, ploaie, gărgăriţe şi vietăţi cu două picioare, atât cât durează un reflux, un sezon sau un deceniu şi mai bine.

Oricâte flori de tei aduni la încheietură şi raze ultraviolete după urechi mirosul lor ţine bine câteva înserări, după care râvneşti la crinii albi cu polen auriu ce se revarsă peste iarba goală şi câmpul mustind a ploi de vară.

Dor de tei! Ei sunt, în curând, o amintire uscată, bună de o infuzie liniştitoare în care ai strecurat un strop de lămâie pentru o aromă mai citrică.

Şi ce dacă? Au rămas frunzele, apoi rămân crengile ce se vor dezgoli peste iarnă.

După un an, păşeşti iarăşi  eminescian pe câte o stradă umbrită, ce găzduieşte îndrăgostiţii iremediabil de florile de culoarea mierii, de albastrul ce se strecoară furiş printre verdele matur, semeţ, puţin mai înţelept anul acesta, vara aceasta, clipa aceasta…

 

 

Anunțuri

Mi-au spus plantele

Că orice culoare poartă este aceea care li se potriveşte,

Galben auriu nu înseamnă decât generozitate pentru ele,

Uscat maroniu nu înseamnă moarte, ci doar o trecere.

 

Că dacă te uiţi cu atenţie vezi frunzuliţele verzi ce răsar,

Curăţă ce e uscat, dă-mi câteva picături de apă şi lumină,

Nu mi-am pierdut vocea, vlăstarii răsar din rădăcinile mele.

 

Că unele poate strălucesc în mâl, altele se răsfaţă în soare,

Unele sunt înclinate fiindcă au nevoie de sprijin sau orientare,

Altele au nevoie de un cadru şi răbdare să crească mai înalte.

 

Doamne, parcă port toată istoria lumii pe umerii mei,

Şi pentru tine a fost aşa greu sau Tu ai luat-o de la zero?

Vreau şi eu să lucrez 6 zile şi duminca să mă odihnesc.

 

Vreau să îţi simt dansul, bucuria, înţelepciunea, detaşarea

Curăţă Tu pentru mine toate amintirile, memoriile şi

Întoarce-mă în nimic, acolo unde ai fost şi eşti Tu.

 

Fă-mă să văd când să cer şi când să primesc,

Să aud când trebuie să tac şi când trebuie să ascult,

Să miros când mi-e foame, somn, vreau să iubesc.

 

Unge-mi umerii aplecaţi şi coloana fragilă cu dragostea ta,

Stomacul chinuit şi pâinea uscată cu mierea vorbelor tale.

Dă-mi puţinul de care am nevoie şi nu mă lasa să uit că sunt

 

Asemeni Ţie.

%d blogeri au apreciat asta: