Tag Archive: Timp


flori de teiVine un timp când începi să acorzi lucrurilor importanţa cuvenită, nici o secundă mai mult sau mai puţin. Pari rece, calculat, insensibil la emoţii pozitive sau negative.

Gândeşti că, totuşi, această stare nu ţi se potriveşte, nu eşti tu cel care să nu se îndrăgostească până în vârful unghiilor de soare, ploaie, gărgăriţe şi vietăţi cu două picioare, atât cât durează un reflux, un sezon sau un deceniu şi mai bine.

Oricâte flori de tei aduni la încheietură şi raze ultraviolete după urechi mirosul lor ţine bine câteva înserări, după care râvneşti la crinii albi cu polen auriu ce se revarsă peste iarba goală şi câmpul mustind a ploi de vară.

Dor de tei! Ei sunt, în curând, o amintire uscată, bună de o infuzie liniştitoare în care ai strecurat un strop de lămâie pentru o aromă mai citrică.

Şi ce dacă? Au rămas frunzele, apoi rămân crengile ce se vor dezgoli peste iarnă.

După un an, păşeşti iarăşi  eminescian pe câte o stradă umbrită, ce găzduieşte îndrăgostiţii iremediabil de florile de culoarea mierii, de albastrul ce se strecoară furiş printre verdele matur, semeţ, puţin mai înţelept anul acesta, vara aceasta, clipa aceasta…

 

 

Anunțuri

Aici, acum

Salvador Dalí - Persistenţa memoriei

Salvador Dalí - Persistenţa memoriei

 

Nu mai sunt gardianul timpului

Poate să zacă pe noptieră liniştit

Poate să se scurgă la origini

Nu mai respect nici un protocol.

 

Insistenţa s-a transformat în Persistenţă

Tot ce am de făcut este să curăţ Memoria

Refresh, delete all cookies, temporary files,

M-am dilatat, extins, sunt imposibil de controlat.

 

Mă mai încearcă senzaţia de uscăciune

Dar mă colorez, mă înmoi în ulei şi tempera,

Stânga nu ştie încă ce face dreapta

Mută durerea de pe o parte pe alta.

 

Te ascult, te recunosc, te validez,

Nu mai sunt 50%, suntem întreg,

Nu am nevoie de cuvinte să te simt

Putem să tăcem în orice loc, timp, spaţiu.

 

Poate Shakespeare a fost femeie,

Nescafe 3 în 1 e de pe alte meleaguri

Mesagerul din secolul 21 poartă numele de

Connecting people.

 

Nu am credit, folosesc Portocaliu

Ca să te sun. Inspiraţia e în mişcare

Timpul e nepreţuit, cartea are preţ

Prin magia cuvintelor cu care te ating

Dă la o parte forma, primeşte fondul.

 

Doar un strop de credinţă şi trăiesc

Atemporal, fără griji.

Fiindcă sunt un melancolic perfect

În care se ascunde un strateg desăvârşit

Înconjurat de ceata lui de arhangheli.

 

De trei Gabrieli a fost nevoie ca să văd

Că licitam într-una locul de lângă Mine.

Am prins aripi, pot să rostesc ce cred,

Fiindcă şi ce crezi tu e la fel de adevărat,

Suntem în Comunicare.

 

Irina-Elena Aiacoboae

Care este visul tau?

Irina Aiacoboae - "Visul"

Astazi voi vorbi despre vise. Te invit sa incepi sa visezi alaturi de mine.

In 11 octombrie 2010 am fost invitata la Gala Nationala LifeCare, de la Teatrul National Bucuresti, de catre vara mea, Magda Aiacoboae, careia ii multumesc pentru ocazia pe care mi-a oferit-o de a vedea recunoscuta, sarbatorita si apreciata o frumoasa echipa de oameni care impartasesc un vis si o viziune comuna.

Intentia mea a fost sa il ascult pe Paul Martinelli, care este al 5-lea vorbitor motivational din lume, este coach si consultant. A fost o bucurie sa il ascult si sa il vad pe scena, sa il vad impartasind oamenilor din intreaga lume experienta lui si povestea lui absolut fantastica.

Ce mi-a ramas in minte a fost momentul cand ne-a spus ca este onorat de a fi alaturi de oamenii care fac parte din familia LifeCare si ca povesteste oamenilor din lumea intreaga despre povestea a doi frati romani, Cristian si Dan Onetiu din Timisoara, care acum 5 ani au plecat impreuna la drum cu un vis si o viziune, astazi visul LifeCare fiind o afacere si un mod de viata extins la nivel national, cu peste 35.000 de clienti parteneri si care a inceput expansiunea internationala. Iata ca si din Romania pot porni afaceri nationale si internationale, pe care sa le livram si altor popoare! Bravo lor!

Ma consider o norocoasa. In meseria mea de antrenor de viata (life coach) lucrez cu oameni si cu visele lor. Oamenii pe care ii antrenez au vise din cele mai frumoase: sa isi dezvolte propria lor afacere, sa aiba libertate financiara, sa aiba timp pentru familia lor si calatorii; sa se casatoreasca cu barbatul iubit, sa aiba copii si sa fie bunice; sa isi descopere potentialul si sa deschida o scoala de dans; sa faca handbal de performanta, sa dezvolte o cariera in domeniul energiei regenerabile, sa aiba o familie fericita si abundenta in viata lor.

De asemenea, am in jurul meu oameni care doresc sa scrie carti, sa faca filme despre pasiune, sa fie cei mai mari artisti plastici in 5 ani, sa antreneze prin pictura oamenii in dezvoltarea lor personala, sa cultive campuri de levantica. Vise nebune, oameni frumosi.

Visul meu este sa hranesc visele oamenilor, sa le dau viata, sa le cultiv, sa le ingrijesc, sa ii ghidez pe oameni sa isi descopere resursele interioare care materializeaza visele lor, sa ii conectez cu interiorul lor si cu bogatia lor inepuizabila. Visul acesta ma implineste, imi da bucurie, placere, satisfactie, da un sens vietii mele.

Cine ma ghideaza in acest proces? Visele oamenilor pe care eu le ascult si cu multa grija, atentie si consideratie, onorez acest proces de ghidare interioara astfel incat fiecare persoana sa gaseasca pasii cei mai potriviti in drumul spre atingerea visului lor. Oamenii cu care lucrez, care m-au luat ca partener si antrenor de viata, au vise marete si, pentru ca sa le atinga, au rabdare, incredere in ei insisi si in acest proces de evolutie interioara si exterioara si lucreaza pe termen lung cu ei insisi.

Ce se intampla in timpul sesiunilor de coaching? Oamenii se conecteaza la resursele lor interne, vad clar lucrurile care functioneaza in viata lor si care nu functioneza, au posibilitatea sa faca constient alegeri si sa se indrepte cu usurinta spre pasul urmator in atingerea dorintelor lor, fara sa se simta coplesiti de multitudinea planurilor si obiectivelor pe care le au. Si, cel mai important lucru, este că incep sa creada in visele lor, pentru ca sunt cel putin doi oameni care cred in acesta, clientul si antrenorul!

Cine conduce aceasta sesiune este cel care vorbeste despre visele lui, despre obiective, preocupari si provocari, este clientul, eu il urmez, il ghidez si il sprijin in procesul lui de constientizare si de eliberare a potentialului lui creator.

Cum am ajuns aici? Am reusit sa imi ating visul in timp, dupa ce am lucrat cu mine si mi-am canalizat energia si dragostea catre ce imi place sa fac, ce ma bucura si ma implineste. Si nu este singurul vis pe care il am, imi doresc sa scriu carti, sa organizez evenimente de dezvoltare personala, sa am familia si copii pe care mi-i doresc, sanatate, bani, timp liber etc. Pentru ca sunt multe dorinte si multe planuri, pentru ca imi doresc sa fac performanta in meseria mea, mi-am luat un antrenor. Numele ei este Andreea Voroneanu, este un om extraordinar, care pune dragoste si pasiune in ceea ce face zi de zi, care lucreaza cu inima si cu sufletul oamenilor. Imi place sa o numesc „angel coach-ul” meu.

Te invit aici sa faci un prim pas si sa scrii despre visul tau, sa il impartasesti cu oamenii din viata ta, pe care ii cunosti si pe care nu ii cunosti, sa fii liber cu tine si cu cei din jurul tau, sa te bucuri de viata si de fiecare pas pe care il faci in viata, oriunde iti doresti sa ajungi.

Drumul si raspunsul final sunt in interiorul tau.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Irina Aiacoboae - "Hypnotic", ulei pe panza

Facem alegeri moment de moment. Consideram ca suntem conditionati de stimulii exteriori, de lucrurile care ni se intampla, de vorbele pe care le auzim, de ceea ce vedem in afara interiorului nostru. In realitate, insa, lucrurile stau de cele mai multe ori invers. In  functie de ceea ce este in constientul si subconstientul nostru co-cream realitatea.

Ai observat poate ca, atunci cand te simti bine, esti fericit, multumit si linistit, atragi lucruri bune si majoritatea oamenilor din jurul tau au aceasi stare ca si tine?

In acelasi timp, atunci cand lucrurile nu stau bine pe un plan, cand tu insuti nu esti multumit cu tine, traiesti cu senzatia ca nimic nu merge cum ai dori in aproape nici un domeniu?

La un moment dat, poti avea o stare de care sa fii multumit, dar poti sa ai si o stare care nu iti convine, in care tu te lupti cu ea si cu tine. Daca este o stare care nu iti place, cu cat o detesti mai tare cu atat te vei adanci in ea mai mult.

Este posibil sa te muti dintr-o stare in alta, facand un pas la stanga sau la dreapta, trecand dintr-o frecventa de energie in alta, dar acest lucru nu intotdeauna iese din prima. Atunci este necesar sa incepi sa construiesti propriul echilibru si stare de bine, tu cu tine, pas cu pas. Fiecare isi gaseste propriile solutii si mijloace de a-si ridica energia vibrationala si a fi impacat cu el insusi.

Procesul de contientizare este moment de moment. Completeaza tu urmatoarele lucruri:

In acest moment sunt….

Renunt la…

Aleg sa….

 

De exemplu:

In acest moment, realizez ca ma preocupa reactia celorlalti oameni vizavi de mine.

Constientizez indoiala, neincredere, teama.

Renunt la preocupari, griji, temeri.

Aleg sa ma concentrez, sa ma simt bine cu mine insumi, sa dau ce e mai bun din mine, sa am rabdare cu mine si cu cei din jur, sa fiu constient de ceea ce este exact asa cum este si nu cum cred eu ca ar trebui sa fie, sa fiu conectat cu oamenii, sa fiu in flux.

Aleg sa construiesc cu multa rabdare si dragoste obiectivele mele, aleg sa ma bucur de fiecare rezultat in parte.

Aleg sa am grija de mine si sa dau dragoste celor din jur.

Aleg sa fiu complet cu tot ce a fost in viata mea. (A fi complet – cand nu consideri ca ar fi trebuit sa fie mai mult sau mai putin decat a fost sau altceva decat exact ce a fost si s-a intamplat).

Ceea ce a fost in trecut, nu mai exista, viitorul nu il cunosc si nu il am, tot ceea ce am este momentul de fata.

Privesc viitorul cu incredere si am tot sprijinul Universului / Divinitatii alaturi de mine.

Singura mea preocupare este momentul de fata si eu aleg cum sa ma simt acum.

Eu aleg, moment de moment.

Tu ce alegi acum?

Cu drag,

Irina

Si, totusi, am timp!

De cate ori ai spus “Nu am timp” sa fac lucrul acesta si ai renuntat sa mai faci acel lucru?
De cate ori ai spus “Nu am timp suficient” si, totusi, ai facut acel lucru in timpul pe care l-ai avut la dispozitie?
De cate ori pe zi iti apare in minte formula “Nu am timp”?
De cate ori iti spui tie sau oamenilor din jur “Nu am timp”?
De cine crezi ca depinde sa iti „dea” timpul pe care ti-l doresti?
Cat de tare te guverneaza „timpul” si senzatia ca nu il stapanesti?
Cum te simti de cate ori spui „Nu am timp”? Poate frustat si ai senzatia ca nu esti stapan pe timpul pe care il ai la dispozitie si pe persoana ta? Poate… (completeaza tu cum te simti ).

Ai observat ca atunci cand iti doresti cu adevarat sa faci ceva gasesti timpul necesar sa faci ceea ce ti-ai propus, chiar daca nu in timpul pe care ti l-ai imaginat ca ar fi necesar? Sunt si lucruri pe care ti le-ai dori sa faci si totusi nu stii cum sa le faci sa functioneze?

Vrei sa iti imbunatatesti managementul timpului sau performantele tale personale in a utiliza timpul pe care il ai la dispozitie pentru tine, job-ul tau, familie, dezvoltare personala, timp recreativ, etc? Vrei sa iti gasesti tu formula ta de succes, reteta ta proprie si personala care functioneaza? Ia o hartie si lucreaza urmatorii pasi.

Pasul 1.
Pune pe hartie ce ar insemna pentru tine sa iti folosesti cu succes timpul, sa fii multumit pe deplin cu ceea ce ai facut.

Pasul 2
Ce inseamna o buna performanta a timpului pentru tine?
Daca cineva te-ar observa ce ar vedea?
Ce ai face bine, astfel incat sa fii incantat cu ce ai facut?
Ce adjective ai folosi pentru a descrie cat de bine ai facut lucrurile respective?
Ceea ce ai notat descrie o buna folosire a timpului? Daca raspunsul e „Da”, mergi la pasul 3.

Pasul 3
Alege o zi in care ai facut mai tot ce ti-ai propus si ai fost satisfacut de cum au decurs lucrurile.
Descrie cum a fost acea zi pentru tine si ce a functionat bine.
Ce anume te-a multumit?

Pasul 4
Ce ar fi putut merge mai bine?
Ce altceva ai mai fi putut sa faci in ziua respectiva sau cum ti-ai mai fi putut organiza timpul?

Pasul 5
Bazandu-te pe ceea ce ai notat, ce ai invatat?
Ce mesaj ai primit, ce ai invatat, daca vrei sa iti utillizezi timpul mai bine data viitoare?

Pasul 6
Bazandu-te pe ceea ce ai notat, ce vei face data viitoare pentru a-ti imbunatati performantele?
Ce lucru alegi din cele notate pe care il vei face diferit data viitoare pentru a-ti imbunatati performantele / randamentul?
Daca data viitoare vei pune in practica ce ai notat, crezi ca vei avea rezultate mai bune?

Sfarsit de exercitiu.

Inainte de a face eu exercitiul, eram suprasaturata cu cate activitati imi propuneam, nu stiam cu care sa mai incep si, cel mai adesea, saream de la un lucru la altul, cu greu conncentrandu-ma doar pe unul.
Dupa ce am facut eu exercitiul, reteta mea „de succes” a iesit cam asa:
• Prioritizarea lucrurilor care sunt importante pentru mine si pe care doresc sa le fac,
• Planificare realista a lucrurilor pe care mi le propun si pe care consider ca pot sa le fac intr-o zi (aveam obiceiul sa imi propun mai mult decat pot sa fac),
• Concentrare si focalizare pe fiecare lucru de facut, pe rand,
• Ignorarea ingrijorarilor legate de viitor si intoarcerea in trecut doar pentru a vedea cum pot sa imbunatatesc lucrurile pe care le-am facut deja.

Sunt lucuri pe care le stiam, auzizem, citisem. Lucrand exercitiul de mai sus, pus la dispozitie cu generozitate de Noble Manhattan, am reusit sa descoper singura lucrurile care functioneaza pentru mine, astfel incat sa am rezultate in domeniul acesta. Acum nu mai e un lucru pe care mi l-au spus altii ca functioneaza sau l-am aflat dintr-o carte pe care am citit-o despre managementul timpului, ci e o reteta care vine din mine si are mai multa putere sa o aplic acum in viata de zi cu zi. Acesta e rolul coachingului, sa ii creeze un spatiu clientului in care sa isi descopere singur propriile solutii astfel incat acestea sa fie aplicate cu usurinta zi de zi.

Doresti sa faci exercitiul acesta cu mine? Doresti sa iti imbunatatesti performantele la job, acasa, oriunde iti investesti timp si energie?Cauta-ma. Te voi antrena si sprijini.

Cu drag,

Irina

%d blogeri au apreciat asta: