Tag Archive: Relatii


Sunt o persoană empatică şi sensibilă. Lucru bun în multe circumstanţe, dar imi aduce deservicii când e vorba de starea proastă de spirit a celor care, uneori, mă molipsesc cu tristeţea, problemele sau îndoielile lor. Sau… ?

Ies din starea de vinovaţie şi mă separ pe mine de celălalt.

Pentru cei ce care au astfel de momente şi vor sa iasă din cutiuţa cu gânduri şi să vadă cu obiectivitate situaţia îi sprijin cu întrebări:

Ce faci să însemne despre tine sau despre relaţia voastră starea celuilalt?

(Poate că aceasta întrebare este cea mai importantă, dacă observi că legi comportamentul celuilalt de concluzii despre tine: ca ai greşit, că e ceva în neregulă, ca relaţia nu e ok, etc. Sau?)

Ce legătură are aşadar cu tine?

Ce ai vrea sa îi comunici?

Cu ce crezi că te-ar putea ajuta pe tine discuţia respectivă?

Ce aşteptări ai de la persoana respectivă? Sunt realiste?

În ce măsura crezi că ţi le-ar putea implini?

Daca ar fi vorba de altcineva decât acea persoana cum ai proceda?

Cu ce crezi că l-ai putea ajuta in momentul de faţă?

Pentru ce vrei sa îl ajuţi?

Ce iţi oferă ţie acea persoană?

Pentru ce poţi să îi fii recunoscător?

Pentru ce poţi să iţi fii ţie recunoscător?

Când s-a mai întâmplat ceva asemănator?

Ce ai invăţat din experienţa respectivă?

Ce altceva ar fi putut să se întâmple? Sau?

Care iţi sunt limitele în relaţia respectivă? La ce spui NU, la ce spui DA?

Ce iţi doreşti tu?

Deşi ultimul lucru potrivit în astfel de provocari sunt sfaturile, am totuşi unul:

Nu ramâne în trecut. Gândeşte şi acţionează diferit de fiecare dată, pornind din prezent, pe baza experienţelor trecute, ţinând minte ce vrei sa obţii in viitor, cu hotărâre şi determinare. Asta dacă există un scop, dorinţă, ţel, material sau imaterial.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Antrenor

Despre independenţa emoţională am vorbit de curând dat fiind faptul că o identificasem ca fiind necesară atunci când este vorba de a păstra starea de bine, liniştea şi echilibrul interior.

Mai întâi voi defini pe scurt dependenţa emoţională, pentru a înţelege mai bine ce înseamnă să fii dependent de alte persoane (parteneri de viaţă, prieteni, copii, părinţi) lucruri din exterior, fapte, evenimente. Poate unii consideră că este vorba doar de dependenţa de persoane, dar eu o văd extinsă şi la alte evenimente pe care le considerăm cruciale în viaţa noastră şi care dacă nu au loc ne modifică starea noastră de bine.

Pe scurt, eşti dependent emoţional când de exemplu ceea ce primeşti într-o relaţie nu corespunde aşteptărilor tale şi când reacţia la ceea ce primeşti este de rezistenţă, nemulţumire, suferinţă.

Suferinţa face şi ea parte din viaţă, dar atunci când o recunoşti, o accepţi şi o integrezi se topeşte.

Acceptarea faptelor şi a locului unde eşti într-o relaţie

În primul rând care este locul în care te afli într-o?

Simplu, distant, rece, raţional, pentru a separa faptele propriu-zise de emoţiile care întunecă judecata şi căror exagerare duce la o ceaţă mentală şi la pierderea clarităţii.

Pentru a vedea clar ce este şi ce nu este într-o relaţie, întrebarea pe care poţi să ţi-o adresezi este ce am cu acea persoană în prezent şi ce nu am?

Ce gânduri mă impiedică să mă simt bine şi să fiu în largul meu cu acea persoană?

Asumarea emoţiilor

Emoţiile sunt în general date de ce reprezintă acele fapte de mai sus pentru fiecare în parte.

Ele sunt ale fiecărui om în parte şi responsabil de gestionarea, eliberarea sau integrarea lor este proprietarul acestuia

„În loc de a te opune oricărei emoţii, cel mai bun mod de a o disipa este de a te cufunda în ea, de a o trăi şi vizualiza, dincolo de rezistenţa pe care o opui.” (Deepak Chopra, Calea spre iubire.)

Evaluarea opţiunilor

Cel mai simplu mod de a vedea cum aceste emoţii sunt rulate deja ca memorii ale trecutului este de a te întreba când ai mai experimentat acele emoţii şi când şi cu cine ai mai trăit experienţa pe care o ai.

Dacă mai există experienţe similare, cum ai reacţionat atunci?

Ce ai putea face diferit de această dată? Ce opţiuni ai?

Comunicarea dorinţelor şi a nevoilor

Frustările şi nemulţumirile apar din necomunicarea dorinţelor fireşti şi normale pe care le are fiecare fiinţă umană.

De ce ai nevoie în momentul de faţă?

Ceea ce ceri este ceea ce oferi şi tu la rândul tău?

Cum ai putea formula cererea ta?

La ce gânduri despre cererea ta pe care vrei să o faci este necesar să renunţi?

Găsirea unei soluţii comune

În final, soluţia pe care o găsiţi se poartă la „masa negocierilor” şi se agreează de ambele părţi astfel încât toţi partenerii să fie satisfăcuţi cu soluţia găsită şi care va fi necesar să fie implementată de fiecare din membri.

Distreaza-te

A fi înverşunat în atingerea unui obiectiv, oricare ar fi el, nu face decât să te îndepărteze de el. A fi detaşat, a te distra pe seama ta, a glumi cu alţii, a ridiculiza anumite situaţii care te pun în încurcătură te ridică atunci când este necesar.

Iubirea îi lasă celui iubit libertatea de a fi diferit de tine. Acceptarea şi înţelegerea lui este parte esenţială din procesul de a fi împreună cu cineva, oricine ar fi acea persoană şi de orice tip de relaţie este vorba.

P.S. Vă cer o mică Favoare: Dacă v-a placut acest articol vă rog să îl împărtăşiţi şi cu cei dragi pe e-mail, Facebook sau Twiter.  Mulţumesc mult.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Din seria povestilor de viata vin astazi din postura celui care asculta doua persoane care se plang una de alta. Si nu este consilier, pshiholog sau nu are alta pregatire de genul acesta si nu are habar cu ce poate sa ii sprijine. Copilul care isi asculta mama spunand ca tata a facut sau nu a facut cutare lucru si apoi il asculta pe tata care spune ca mama e asa si pe dincolo. Prietenul sau prietena care isi asculta prietenul sau prietenul plangandu-se de relatia lor si unul de altul.

Tendinta de a „repara” relatii.

Pentru mine a fost frustant multa vreme sa ma simt la mijloc si sa imi dau seama ca aveam tendinta sa repar relatiile altora. Pornind de la un model paternal, apoi gasind o multime de alte ocazii sa repar alte relatii, ale prietenilor mei.

N-am de gand sa fac nici un studiu psihologic, ca nu imi foloseste la nimic sa analizez cauzele acestui comportament, dar imi foloseste sa vad efectele acestuia, astfel incat sa iau masuri.

Impactul acestei tendinte era ca niciodata nu puteam sa fiu impartiala cand ii ascultam povestind despre ce au pe suflet. In momentul cand vrei sa ajuti pe cineva sa isi rezolve problema si incepi sa ii dai sfaturi sau sa ii cauti scuze persoanei de care se plange, nu starnesti decat un val de manie mai mare si alte proteste si plangeri. Pe masura ce cauti scuze, de fapt acuzi si gasesti un vinovat in unul sau in altul. Si cum poti sa mai vorbesti cu cealalta persoana, cand de fapt tu ai scuzat-o / acuzat-o pana atunci in fata primei?

Rolul de Salvator

Cateodata avem tendinta de a salva alti oameni, relatii, sa ii ajutam cu orice pret. In afara de cei care lucreaza ca medici, pompieri, salvamontisti si salvamari, unde intradevar prin natura meseriei lor salveaza vieti, in rest e doar o aparenta ca poti salva pe cineva. Nimeni nu e neajutorat, decat in perceptia pe care o avem noi asupra celorlalti. Si fiecare stie ce e mai bine pentru el si se poate mobiliza sa isi rezolve problemele, cerand el insusi sprijin sau ajutor. Abia atunci poti sa contribui pentru ca acea persoana este deschisa si dispusa sa primeasca sprijin de la alta persoana. In rest vrea doar sa fie ascultata si inteleasa.

E relatia voastra!

Cand am realizat ca tot ma aflu la mijloc si orice as spune pic in rolul judecatorului, care da unuia sau altuia dreptate si pana la urma reusesc sa isi verse furia si nemultumirile din relatie si pe mine am zis STOP. Eu ma inteleg bine si cu tine si cu cealalta persoana. Va rog frumos, este relatia voastra, asa cum este, cu bune si cu rele, nu ma mai bagati la mijloc si nu imi mai cereti sa va tin partea unul impotriva celuilalt, ca eu una m-am saturat de rolul asta. Orice as spune pana la urma cineva iese suparat de aici si e treaba voastra cum va gestionati relatia. Si gata, am avut liniste si pace.

Si tu ai dreptate si tu ai dreptate

Undeva insa parca oprisem ca acea persoana sa imi spuna tot ce are pe suflet. Gasisem linistea mea, dar parca imi doream sa ii las posibilitatea acelei persoane sa se exprime cu tot ce o preocupa si important era sa povesteasca despre ce o framanta. Si am realizat ca de data asta pot sa o ascult fara sa mai judec, fara sa mai caut vinovati, pur si simplu sa ascult ce o doare, ce nu isi doreste, dar mai ales sa pot sa o intreb ce isi doreste, fiind foarte atenta la ce imi spune si renuntand sa gasesc eu solutii pentru aceea persoana.

Imi aminesc ca odata, dand dreptate si unuia si celuilalt, intelegand in profunzime lumea fiecaruia, pana la urma conflictul s-a rezolvat de la sine. Fiecare s-a simtit inteles si toata rezistenta pe care o resimteau unul fata de celalalt s-a dizolvat, fiind bine intelesi si ascultati de o a treia persoana.

Nu stiu ce ai putea face

Mai apare si intrebarea „ce sa fac” intr-o situatie sau alta sau cum sa gestioneze un conflict care apare.

Cel mai potrivit raspuns din partea mea s-a dovedit a fi „Nu stiu ce ai putea face, tu ce crezi ca e posibil?”

Undeva, cumva, ceva se deschide in mintea celuilalt si incepe sa caute singur solutii, nu mai sta in pozitia de neajutorat care asteapta salvarea de la o alta persoana ci isi asuma responsabilitatea pentru a solutiona acea situatie si isi ia viata in maini. Si ideile si solutiile incep sa vina.

O atitudine pozitiva

Cand am reusit sa ies din zona in care eram eu speriata de consecintele faptului ca ei aveau un conflict si sa am o atitudine pozitiva in sensul ca da, este un conflict, inteleg cum te simti, empatizez cu tine, dar nu e nici o tragedie in faptul acesta si, mai ales, nu sunt consecintele pe care ti le imaginezi, am reusit sa transmit ca totul este in regula. Prin simpla prezenta, ascultare profunda si intelegere a faptului ca, da, este posibil sa intervina si astfel de situatii si nu inseamna nimic grav, decat poate ceva la care e de gasit o solutie, de construit ceva, de invatat ceva.

Umorul

Fiind detasata de conflictul in sine, la un moment dat umorul, glumele sau ironia au ajutat de multe ori sa detensioneze un conflict si ca persoana, care era incordata, suparata sau speriata, sa se relaxeze si sa priveasca cu alti ochi situatia si sa capete o alta perspectiva asupra conflictului pe care l-a avut.

Daca am glumi mai mult, am rade de situatiile care ni se par fara iesire cateodata, am reusi sa iesim din zona aceea mult mai usor si sa gasim mai repede raspunsuri la intrebarile care ne framanta.

La cat mai multe momente de umor si voie buna! J

Cu drag,

Irina Aiacoboae

PS Va cer o mica Favoare: Daca va placut acest articol va rog sa il impartasiti si cu cei dragi pe e-mail, Facebook sau Twiter.  Multumesc mult.

Si ce daca tipa?

Edvard Munch - Tipatul

Acum ceva vreme am realizat ca ma blocheaza oamenii care tipa, care se cearta, care urla unul la altul sau la mine. Nu stiu ce vor. Nu stiu cu ce sa ii ajut, nu stiu de ce este nevoie sa ridice vocea ca sa ceara ceva, sau sa comunice ceva. Fiind de felul meu o fire pacifista, rar mi se intampla sa tip, poate doar sa ma enervez foarte tare, dar si atunci imi inabus sentimentele si le exprim de o forma sau alta, dar pe un ton moderat.

Chiar si daca incepeam sa tip, eu stiam ca nu e o solutie sa rezolv un conflict, pentru ca in adancul sufletului meu aveam oroare de tipete, de agresiune.

Am realizat cu timpul ca e o modalitate de descarcare a unei stari pe care o ai la un moment dat si, cu toate acestea, ceva din mine refuza cu toata fiinta sa primeasca astfel de manifestari de la oamenii din jur, pentru ca o luam personal, ca si cum eu as fi gresit cu ceva de tipa cei din jur, mai ales daca isi indreptau tipetele spre mine.

Ma deranja si cand auzeam ca in jur tipa si se cearta vecinii, nu intelegeam de ce nu isi pot rezolva conflictele pe o cale pasnica, de ce nu pot vorbi ca oamenii normali discutand ce ii deranjeaza unii la altii si solutionand diferendele dintre ei. Sau, daca au nevoie de ceva, pentru ce nu cer acel lucru pe care il vor, pe un ton decent.

Acum realizez ca simteam tipetele alea pe creier ca niste pete negre pe creier, care nu mai lasau nici un strop de culoare sa iasa la suprafata.

La un moment dat m-am gandit ce se intampla cu mine? Sunt oameni pe care ii apreciez pentru activitatea lor, pentru munca lor, pentru multe din calitatile lor (colegi, prieteni, vecini, familie) sunt oameni pe care ii admir si ii iubesc, fara nici o indoiala, dar cu toate astea ceva mai era acolo, ceva ce nu puteam deslusi.

Si atunci am vazut ca acel ceva care ma bloca in relatiile cu ei, era dispretul. Dispretul pentru faptul ca tipa, ca se cearta, ca ridica vocea, ca nu sunt capabili sa isi gestioneze emotiile. Am vazut acest lucru ca era in mine acolo, in adancul fiintei mele si oricat as fi incercat sa am liniste si pace in mine si in jurul meu, partea asta din mine care se revolta mereu aducea, de fiecare data,  alte si alte momente in care eu nu eram, nu eram in pace si in liniste si, ca in relatiile cu oamenii era ceva care inca nu era desavarsit.

I-am cerut lui Doamne Doamne sa ma ajute sa scot pata asta neagra din mine, ca eu nu mai stiu ce sa fac.

In 10 minute m-a sunat vecina sa imi ceara tigari. Vecina de care mi-e drag, cu care stau de vorba si ne sprijinim din cand in cand, dar ea si cu sotul ei aveau momente cand se certau cu alti vecini. Am invitat-o sa stam de vorba si sa fumam impreuna o tigara, era obosita, am schimbat cateva vorbe si a plecat la ea acasa. Pe parcurs imi povestise pentru ce se certase cu vecinii de alaturi si am inteles pe deplin ca nu puteau sa doarma, ca cei de alaturi faceau galagie atunci cand ei vroiau sa doarma dupa o zi lunga de munca. Atat, am inteles, nimic altceva, nu i-am mai judecat pentru una sau alta. Am realizat atunci ca ruga mi-a fost ascultata.

Urmatoarele zile, la munca am constatat ca era mai multa liniste in jur, ca nici nu mai bagam in seama daca cineva ridica vocea in jurul meu. Ca, atunci cand vreun coleg ridica vocea era suficient sa imi indrept atentia asupra lui si sa ascult ce isi doreste, sa ii inteleg tipatul, durerea, ce cauta, dupa ce striga in momentul acela. Chiar daca ridic si eu vocea acum cand cineva se adreseaza pe un ton mai ridicat, ii simt starea de spirit, nemultumirea si frustarea si ii sunt alaturi si cautam solutii indiferent pe ce ton se intampla lucrurile acestea.

Cel mai adesea, lucrurile se calmeaza repede si apele revin in matca lor, dupa ce s-au agitat suficient cat sa poata sa isi regaseasca linistea.

Singurul lucru de care au nevoie oamenii cu adevarat este sa fie ascultati si intelesi pe deplin, fie ca este vorba de o durere, de o situatie care le este neplacuta, de o nevoie pe care o au, indiferent de natura acesteia. Odata ce primesti in sufletul tau lumea celui care se deschide cu generozitate in fata ta si auzi, simti, vezi ce isi doreste acea persoana, el stie singur care ii este calea spre raspunsul lui.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Irina Aiacoboae: "Micul Print", 2010

De cate ori ti-ai spus tie sau altora ca nu mai incredere in cineva sau ceva? Care este impactul, rezultatul acestei atitudini asupra ta, asupra relatiei tale cu persoana respectiva, asupra dorintelor si viselor pe care le ai?

Definitia increderii din dictionarul explicativ al limbii romane este:  „Sentiment de convingere; lipsa de îndoiala”.
De asemenea, tot in DEX gasim definitia: „actiunea de a (se) încrede si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritatea cuiva; credinta”.

Neincrederea este, evident, opusul increderii si reprezinta lipsa sigurantei, indoiala, in final lipsa credintei. Cel mai adesea apare ca urmare a unor incidente din trecut, cand noi am decis ca oamenii ne inseala, nu ne putem baza pe ei, nu isi tin cuvantul, vor doar sa profite, etc. Cand nu ai incredere in oameni, nu ai incredere / credinta nici in Divinitate si te simti singur, izolat, frustat, nemultumit, nu stii incotro sa o ei.

Siguranta / certitudinea este o valoare, un sentiment pe care majoritatea dintre noi il cauta, fie ca este vorba de o relatie cu un partener, fie de prieteni, de locul de munca sau afacerea pe care o avem, de relatia cu banii.

A face trecerea de la neincredere la incredere, de la indoiala la credinta poate fi realizata intr-o secunda, atunci cand iti dai seama ca tu ai facut aceasta alegere la un moment dat si de atunci tot universul ti-a confirmat ca nu merita sa ai incredere intr-o anumita persoana sau persoane, sau, un proces care poate dura ceva mai mult, in functie de fiecare persoana.

Esti dispus sa faci o schimbare la tine?

Daca vei  schimba acel ceva ce vei avea de acum inainte in viata ta?

Poate multumire, implinire, satisfactie, armonie, liniste?  Ce anume?

Uita-te acum si la convingerile pe care le ai vizavi de persoanele in care nu mai ai incredere. Stiu ca sunt lucruri care asa au fost pana acum, pana la momentul acesta. Daca ai ales sa ai incredere intr-o persoana, daca ai ales sa stai intr-o relatie sau loc de munca sau sa iti construiesti o afacere, ce alegi sa faci tu diferit de acum inainte?

Cum esti cand nu ai incredere ? Cum esti cand ai incredere?

In ce directie vrei sa mergi?  Cat de motivat esti sa faci schimbarea?

Crede cu putere in ceea ce iti doresti, ai rabdare cu tine si cu celalalt. Rabdare! Fii constient ca e un proces de durata. Lasa-l sa fie asa cum este si cere Universului sa fii suprins de cate lucruri extraordinare poate cealalta persoana sa iti ofere/arate. Cum ar fi sa fie asa?

Constientizea cand apar gandurile negative, lasa-le sa fie si intorce-te catre cele pozitive.

Fa in fiecare zi ceva care sa te duca mai aproape de obiectivul tau, orice, chiar daca e un pas mic, aparent nesemnificativ.

Detaseaza-te de ceea ce iti doresti sa se intample. Cand iti vin ganduri negative, opreste-le cu: „Si ce daca se mai intampla la fel?” si intoarce-te la ce ai tu de facut si la cine esti tu.

Ce alte resurse ai care sa te sprijine sa ai incredere si siguranta?

Cine te poate sprijini sa te concentrezi pe incredere si sa aduci increderea in  tine si in viata ta pe toate planurile?

George MacDonald spunea ca: „A fi de incredere este un compliment mai mare decat a fi iubit”. Adaptandu-l la acest articol as spune, a acorda increderea ta cuiva este mai presus de a-l iubi.

Cu drag,

Irina

%d blogeri au apreciat: