Tag Archive: Parinti


Lunea cu Nimicuri

cafeaCu ce ai putea să începi să vorbeşti atunci când nu te-ai văzut demult cu cineva? Despre lucrurile comune şi oamenii despre care nu ai mai auzit, poate. Despre ultimele proteste din stradă asortate cu păreri pro şi contra, despre pronosticurile legate de cât de târzie este toamna anul acesta, despre ce îşi doreşte să împlinească azi, mâine, anul acesta.

Dar atunci când întâlneşti prima oară o persoană? Poţi fi chiar tu, cititor nou sau vechi ce ajungi din întâmplare pe blog.

Ce îi laşi din monologul tău cu viaţa şi din pasiunea pentru cuvinte? Ce îl poate scoate din apatia zilei de luni – când nici iarba nu creşte – şi stârni interesul?

Ceva din acest septembrie, răcoros dimineţile şi destul de cald după amiezile, care ne ţine încă departe gândurile de o eventuală şi precisă iarnă. „Eventuală” pentru că încă nu ne vine a crede că tot verdele care ne înconjoară se va risipi în culori galben aurii, în cărămiziuri casante şi crengi dezgolite. Că tinereţea cu pasiunea de a căuta, descoperi şi întregi adevăruri în conştiinţa fiecăruia poate ajunge la o maturitate a cărei motivaţie să dispară. Dar, din fericire, tinereţea îşi are veşnicia în sufletul nostru, astfel că şi motivaţiile se trasformă la rândul lor în altele noi.

„Precisă” pentru că, asistăm la rotirea anotimpurile la fel cum ne simţim pe rând copii şi părinţi, inocenţi şi experimentaţi, atingând uşor maturitatea şi întrebându-ne, când am fost mai copii acum, când avem grijă de alţii sau atunci când vârsta corespundea cu starea de fapt?

 

O săptămână plină de culori senine în suflet şi în gând!

 

Anunțuri

Vineri dimineaţa, ora 08.10 sun după taxi să ajung din Rahova la Gara de Est – Obor să prind autobuzul de ora 09.00. Toate companiile de taxi pe care le apelez sunt ocupate la ora aceea sau nu au maşini disponibile. Ies în stradă poate am mai mult noroc şi după câteva încercări văd în faţa ochilor un taxi care tocmai lăsa o clientă.

Îi spun şoferului că trebuie să ajung musai până la ora 9.00 să prind un autobuz şi îl rog frumos să ajungem la timp.

Traficul la acea oră în Bucureşti este infernal, este oră de vârf. Şoferul pare îngrijorat că în 30 de minute putem parcurge acea distanţă, dar rămân calmă. Îi spun că în pofida aglomeraţiei de pe şosele şi a blocajului din intersecţii poate găsim un culoar liber.

Din acel moment, şoferul schimbă traseul clasic, alege singur direcţia pe care o ştia mai puţin blocată şi mă trezesc că parcurgem doar străzi libere, accesibile. Mă plimbă prin Vitan (dacă n-am ajuns cumva şi prin Balta Albă că habar nu aveam de traseul respectiv), observ doar că mergem cu 50-60 km/oră prin multe locuri şi constat cu stupefacţie că am ajuns la destinaţie cu 10 minute mai devreme chiar, fredonând ultima melodie de la radio.

Îmi rămân în cap cuvintele pe care i le-am zis şoferului: „poate găsim un culoar liber” şi cum s-au derulat apoi lucrurile de am ajuns la destinaţie, deşi părea imposibil.

Îmi aduc aminte de şedinţa precedentă de coaching. Ne apropiem de sfârşitul şedinţelor noastre de antrenament şi după ce am abordat domenii ca sănătate, carieră, relaţii cu partenerul de viaţă, după ce evaluăm toate realizările de până în prezent, acum a venit rândul să discutăm despre relaţiile cu familia.

Clienta mea se înţelege bine cu fiecare părinte în parte şi din discuţiile cu ea reiese că i-ar place să înţeleagă deciziile pe care le-au luat de-a lungul căsniciei lor împreună ca şi cuplu.

Testez diverse întrebări şi evaluez diverse răspunsuri până înţeleg care este nevoia ei de fapt.

Îşi iubeşte părinţii, nu le judecă deciziile luate, le-a acceptat căsnicia pe care o au şi cu toate acestea, dacă a adus această temă în discuţie mi-e clar că e ceva nelămurit pentru ea şi care doreşte să clarifice.

O ultimă întrebare pare să o lumineze: Cum ar fi să ai câte o discuţie cu fiecare în parte, ca de la om la om astfel încât să îi poţi înţelege?

Mă întreabă: Ca de la om la om? şi face o pauză după care îmi spune: Wow, asta înseamnă că am crescut, dacă pot să am o discuţie cu părinţii mei ca de la om la om.

Discuţia se opreşte aici, pentru că fiecare ştie că îşi va face treaba pe care şi-a luat-o până la discuţiile următoare.

Din toate întrebările pe care i le-am pus aceasta a fost cea care a găsit calea neuronală liberă care nu era blocată de nimic, s-a dus direct în inima ei şi a inspirat-o să acţioneze, să comunice, să înţeleagă, să se simtă mai aproape de părinţii ei.

 

Întotdeauna există o cale liberă către inima şi sufletul nostru, unde o sămânţă, o idee, o întrebare poate să înflorească, să rodească, să se materializeze.  

 

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Antrenor de Viaţă

Din seria povestilor de viata vin astazi din postura celui care asculta doua persoane care se plang una de alta. Si nu este consilier, pshiholog sau nu are alta pregatire de genul acesta si nu are habar cu ce poate sa ii sprijine. Copilul care isi asculta mama spunand ca tata a facut sau nu a facut cutare lucru si apoi il asculta pe tata care spune ca mama e asa si pe dincolo. Prietenul sau prietena care isi asculta prietenul sau prietenul plangandu-se de relatia lor si unul de altul.

Tendinta de a „repara” relatii.

Pentru mine a fost frustant multa vreme sa ma simt la mijloc si sa imi dau seama ca aveam tendinta sa repar relatiile altora. Pornind de la un model paternal, apoi gasind o multime de alte ocazii sa repar alte relatii, ale prietenilor mei.

N-am de gand sa fac nici un studiu psihologic, ca nu imi foloseste la nimic sa analizez cauzele acestui comportament, dar imi foloseste sa vad efectele acestuia, astfel incat sa iau masuri.

Impactul acestei tendinte era ca niciodata nu puteam sa fiu impartiala cand ii ascultam povestind despre ce au pe suflet. In momentul cand vrei sa ajuti pe cineva sa isi rezolve problema si incepi sa ii dai sfaturi sau sa ii cauti scuze persoanei de care se plange, nu starnesti decat un val de manie mai mare si alte proteste si plangeri. Pe masura ce cauti scuze, de fapt acuzi si gasesti un vinovat in unul sau in altul. Si cum poti sa mai vorbesti cu cealalta persoana, cand de fapt tu ai scuzat-o / acuzat-o pana atunci in fata primei?

Rolul de Salvator

Cateodata avem tendinta de a salva alti oameni, relatii, sa ii ajutam cu orice pret. In afara de cei care lucreaza ca medici, pompieri, salvamontisti si salvamari, unde intradevar prin natura meseriei lor salveaza vieti, in rest e doar o aparenta ca poti salva pe cineva. Nimeni nu e neajutorat, decat in perceptia pe care o avem noi asupra celorlalti. Si fiecare stie ce e mai bine pentru el si se poate mobiliza sa isi rezolve problemele, cerand el insusi sprijin sau ajutor. Abia atunci poti sa contribui pentru ca acea persoana este deschisa si dispusa sa primeasca sprijin de la alta persoana. In rest vrea doar sa fie ascultata si inteleasa.

E relatia voastra!

Cand am realizat ca tot ma aflu la mijloc si orice as spune pic in rolul judecatorului, care da unuia sau altuia dreptate si pana la urma reusesc sa isi verse furia si nemultumirile din relatie si pe mine am zis STOP. Eu ma inteleg bine si cu tine si cu cealalta persoana. Va rog frumos, este relatia voastra, asa cum este, cu bune si cu rele, nu ma mai bagati la mijloc si nu imi mai cereti sa va tin partea unul impotriva celuilalt, ca eu una m-am saturat de rolul asta. Orice as spune pana la urma cineva iese suparat de aici si e treaba voastra cum va gestionati relatia. Si gata, am avut liniste si pace.

Si tu ai dreptate si tu ai dreptate

Undeva insa parca oprisem ca acea persoana sa imi spuna tot ce are pe suflet. Gasisem linistea mea, dar parca imi doream sa ii las posibilitatea acelei persoane sa se exprime cu tot ce o preocupa si important era sa povesteasca despre ce o framanta. Si am realizat ca de data asta pot sa o ascult fara sa mai judec, fara sa mai caut vinovati, pur si simplu sa ascult ce o doare, ce nu isi doreste, dar mai ales sa pot sa o intreb ce isi doreste, fiind foarte atenta la ce imi spune si renuntand sa gasesc eu solutii pentru aceea persoana.

Imi aminesc ca odata, dand dreptate si unuia si celuilalt, intelegand in profunzime lumea fiecaruia, pana la urma conflictul s-a rezolvat de la sine. Fiecare s-a simtit inteles si toata rezistenta pe care o resimteau unul fata de celalalt s-a dizolvat, fiind bine intelesi si ascultati de o a treia persoana.

Nu stiu ce ai putea face

Mai apare si intrebarea „ce sa fac” intr-o situatie sau alta sau cum sa gestioneze un conflict care apare.

Cel mai potrivit raspuns din partea mea s-a dovedit a fi „Nu stiu ce ai putea face, tu ce crezi ca e posibil?”

Undeva, cumva, ceva se deschide in mintea celuilalt si incepe sa caute singur solutii, nu mai sta in pozitia de neajutorat care asteapta salvarea de la o alta persoana ci isi asuma responsabilitatea pentru a solutiona acea situatie si isi ia viata in maini. Si ideile si solutiile incep sa vina.

O atitudine pozitiva

Cand am reusit sa ies din zona in care eram eu speriata de consecintele faptului ca ei aveau un conflict si sa am o atitudine pozitiva in sensul ca da, este un conflict, inteleg cum te simti, empatizez cu tine, dar nu e nici o tragedie in faptul acesta si, mai ales, nu sunt consecintele pe care ti le imaginezi, am reusit sa transmit ca totul este in regula. Prin simpla prezenta, ascultare profunda si intelegere a faptului ca, da, este posibil sa intervina si astfel de situatii si nu inseamna nimic grav, decat poate ceva la care e de gasit o solutie, de construit ceva, de invatat ceva.

Umorul

Fiind detasata de conflictul in sine, la un moment dat umorul, glumele sau ironia au ajutat de multe ori sa detensioneze un conflict si ca persoana, care era incordata, suparata sau speriata, sa se relaxeze si sa priveasca cu alti ochi situatia si sa capete o alta perspectiva asupra conflictului pe care l-a avut.

Daca am glumi mai mult, am rade de situatiile care ni se par fara iesire cateodata, am reusi sa iesim din zona aceea mult mai usor si sa gasim mai repede raspunsuri la intrebarile care ne framanta.

La cat mai multe momente de umor si voie buna! J

Cu drag,

Irina Aiacoboae

PS Va cer o mica Favoare: Daca va placut acest articol va rog sa il impartasiti si cu cei dragi pe e-mail, Facebook sau Twiter.  Multumesc mult.

%d blogeri au apreciat asta: