Tag Archive: Pace


Câteva zile petrecute la Ocna Sibiului în decembrie. O zonă din centrul ţării unde se pare că e mult mai multă curăţenie sufletească sau, poate, e doar o zonă unde pentru un călător din altă parte a ţării, necunoscutul îl apropie de el însuşi.

La hotelul la care am stat era o piscină de care m-am îndrăgostit din prima clipă, mereu cautând apa care să mă vindece. Dat fiind faptul că îmi încep şederea cu o criză de spate, urmez singura regulă care mi-a rămas în minte din instructajul în caz de avarie realizat la decolarea unui avion. Înainte de a ajuta pe altcineva puneţi ţie masca de oxigen, aşa că fac orice să îmi petrec ceva timp în bazin şi să îmi îndrept coloana ca să pot să fiu de folos şi altor persoane ulterior.

În una din zile, după ceaţă, ploaie măruntă, iese în sfârşit soarele şi prin geamurile de sticlă care înconjoară bazinul îl văd strălucind de undeva de unde nu mă aşteptam vreodată să văd vreodată că vine lumina: de pe fundul bazinului. Pentru cei care au avut vreodată un moment în care să simtă că se sufocă, poate din cauză că se află într-o apă, ceea ce îi ghidează spre suprafaţă este lumina care o văd deasupra. De data aceasta văzusem lumina de pe fundul bazinului, e drept fiind o distanţă mică până acolo.

Multă vreme căutăm în exterior ceea ce ne dorim, când de fapt ceea ce cu adevărat ne împlineşte, satisface şi ne bucură se află în interior, exprimat atât de imaterial în lucruri mărunte şi atât, atât importante, pe care sufletul şi le doreşte şi le caută.

Pentru că sufletul nu ştie cum să ajungă la starea de echilibru atât de necesară lui, la pacea minţii după care tânjeşte, pornim pas cu pas orientându-ne după o lumină pe care o vedem în exterior, ca apoi, încet, agale, sigur, ajungem la a ne vedea propria lumină interioară.

În relaţiile de coaching pe care le am, ca şi în viaţa de zi cu zi, îmi place să spun că rolul meu este să pun reflectoarele pe oameni, să îşi descopere ei înşişi acea lumină care îi face să strălucească, să îşi găsească, regăsească, să îşi păstreze echilibrul interior, motivaţia care îi împinge spre lucruri incredibil de frumoase, umane, aproape divine.

Darul pe care îl am este ascultarea atentă a fiecărui om, abilitate în care am m-am antrenat în ultimii 3 ani. E singurul „sport” pe care îl practic constant şi în care mă numesc antrenor. Antrenor de oameni în viaţa lor de zi cu zi, în care rolul meu este să îi conectez pe fiecare în parte cu ei înşişi, cu valorile şi visele lor.

Dacă tot ai un vis, măcar să fie unul măreţ, nu?

 

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Bârfă, zvonuri, şuşanale

Acest tip de comunicare indirectă este des întâlnit şi, cel puţin pentru mine, a fost multă vreme enervant. Am fost reticentă să îi ascult pe oameni vorbind despre alţi oameni când aceştia nu sunt de faţă. Mi se părea nedrept să ai ceva de spus şi să nu îi spui direct persoanei la care îţi place sau nu îţi place ceva. Iar când oamenii stârneau o discuţie în grup, doar de dragul de a „diseca” o altă persoană sau comportamentul acesteia, mă blocam efectiv, pentru că nu ştiam nici ce să zic, nici nu imi plăcea ce auzeam şi mă separam din start de acei oameni.   

Şi atunci mi-am zis că ori fac eu ceva pentru a scapa de „obsesiile” mele ori mereu o să am aceasta senzaţie de separare când vine vorba de astfel de discuţii care, cu cât îmi displăceau mai mult, cu atât mai interminabile erau.

Să arunce cu pietre cine nu judecă

Îmi dau seama că eu contestam faptul că oameni se „judecă” unii pe altii, atitudine care mă scotea din sarite. Ceea ce făceam eu însămi la rândul meu era că îi judecam şi eu, ba mai mult găseam şi eu un prieten la care sa ma plâng de cât de enervanţi sunt cei care „bârfesc”. Care era diferenţa între mine şi cei al căror comportament blamam? Niciuna. Oricum nu făceam decât să accentuez o separare şi că eu aş fi mai cu moţ.

Bârfa elimina agresivitatea

Atunci am inceput să mă uit şi la alte aspecte ale acestui tip de comunicare. Nu ştiu cine a spus că bârfa elimină agresivitatea din oameni. Dacă un om este nervos pe altul şi s-ar duce să îi spună celui care l-a enervat ce îl deranjează se poate ajunge chiar şi la violenţă. Descărcându-se la un alt prieten cu ce are pe suflet şi cu ce nu îi place la persoana care l-a enervat, până când cei doi impricinaţi ajung să se întâlneasca acesta se calmează şi agresivitatea din el se elimină.

Bârfa înseamnă grija pentru o persoană

Aş adauga că este şi un mijloc de a elimina temerile, fricile, îngrijorările legate de acţiunile unei persoane.  

Sunt unele culturi în care a bârfi sau a povesti unii despre alţii este un mod de viaţă pregnant şi o preocupare curenta, mai ales pentru cei care nu au foarte multe activităţi profesionale. Până la urma am constat că, de fapt, este un mod de a exprima preocuparea pentru o persoană, grija sau teama pentru acesta, uneori dorinţa de a-l sprijini şi a căuta soluţii pentru a reuşi acest lucru.

În pace cu bârfa

În final sunt lucruri pe care nu le poţi schimba în alţii, însă ceea ce fiecare poate să schimbe este modul de a reacţiona la ceea ce nu îi place.

În momentul când reuşeşti să vezi şi celelalte aspecte, să înţelegi că şi acestea sunt modalităţi de exprimare a naturii umane, imperfectă şi frumoasă în acelaşi timp, reuşeşti să te integrezi, să glumeşti, să te exprimi pe tine însuţi şi părerile tale, indiferent de subiectul discuţiei, fără să îţi mai pese de ce zice unul sau altul, de cum arată binele sau răul, ci doar să fii atunci în conversaţie, egal cu cei din jurul tau şi impreună cu ei.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

PS Vă cer o mică Favoare: Dacă v-a placut acest articol vă rog să îl împărtăşiţi şi cu cei dragi pe e-mail, Facebook sau Twiter.  Mulţumesc mult.

Stiu ca, odata cu trecerea timpului, am reusit intr-un fel sau altul sa devin mai pe placul meu si mai multumita de mine. Asta nu ar fi un lucru rau, dimpotriva, dar, in acelasi timp negam felul cum eram sau cine eram inainte. In scoala generala, in liceu, in facultate, dupa, pana acum ceva vreme. Vesnic nemultumita de mine, nesigura, in cautarea a nu stiu ce, gata sa mai fac orice ca sa ajung sa imi cunosc valoarea. Daca ma gandesc la aceste perioade observ ca am fost greu multumita de mine cum eram, fizic sau psihic. Nu imi placeau nici macar fotografiile din trecut, intotdeauna le preferam pe cele din prezent.

Diferenta intre aceste perioade nu este decat in felul cum ma privesc eu pe mine. Spun lucrurile acestea pentru ca, in ultima vreme, am avut prieteni care m-au privit, auzit sau citit ce am scris si mi-au spus ca le-a placut si ca ma recunosc asa cum ma stiau de acum poate 15 ani (!) sau persoane care ma cunosc de ceva mai putin timp si ma admirau, dar cand eu inca eram nesigura pe mine. Am ramas inmarmurita sa aud ca pentru ei nu m-am schimbat! In mintea mea am crezut ca m-am schimbat foarte mult si ca sunt de nerecunoscut, dar, de fapt, multe din lucrurile care astazi inspira mai multi oameni (pentru ca le scriu si sunt citite) existau si atunci si le cunoasteau cei apropiati mie, doar ca eu habar nu aveam de ele si nu eram constienta de valoarea lor.

Asta ma face sa inteleg ca, de cele mai multe ori, vedem mai repede si apreciem in altii lucrurile frumoase care ne inspira si ca, pana ajungem sa facem pace cu noi mai dureaza. Abia atunci putem sa vedem in noi insine lucrurile care pe altii poate ii inspira de mult si sa ne apreciem in sfarsit.

Si acum, cateodata, ii mai strecor iubitului meu cate o ingrijorare legata de noi, relatia noastra sau altceva, ca, deh, mai am si din astea in repertoriu, si imi spune: eu stiu cine esti! Si atunci imi aduce aminte de mine, coplesindu-ma cu toata dragostea, admiratia si respectul lui. Nu mai imi ramane decat sa tac si orice alte ganduri dispar. Uneori imaginea pe care am creat-o si sadit-o in sufletele oamenilor care ma iubesc sau apreciaza e mai puternica decat gandurile si ingrijorarile mele. Si atunci cand uit de mine sunt alti oameni care imi amintesc de cine sunt: persoana care are si ofera liniste, inspiratie si reconecteaza oamenii cu ei insisi, care ii sprijina sa vada dincolo de suprafata lucrurilor, le ofera incredere in ei insisi si credinta ca pot reusi. Si toate lucrurile acestea le primesc si eu la randul meu de la cei dragi.

De multe ori vad in oameni o multime de calitati si de lucruri care ma inspira, ii sprijin sa le vada si ei si cu timpul, stiu ca o samanta, semanata la un moment dat, va da roade si chiar daca acea persoana nu este constienta inca de cine este si de valoarea ei, la un moment dat se va trezi.

E atat de simplu sa plantezi cu sinceritate si cu bucurie seminte in sufletele oamenilor si sa le lasi sa rodeasca si sa infloreasca acolo. Este suficient sa fii generos cu o vorba buna, sa recunosti ceva bun in acea persoana, sa ii vezi o calitate, poate chiar sa o inventezi, dar sa o crezi cu adevarat si, cu siguranta, o va vedea si persoana respectiva cand va veni momentul. Este suficient sa vezi dincolo de toate durerile, ingrijorarile, emotiile si temerile unui om si sa il readuci sa vada lumina, bucuria si dragostea din el.

Cum ar fi sa fim constienti de valoarea noastra, fiecare acolo unde este? Cum ar fi sa fim constienti de valoarea oamenilor cu care suntem impreuna, acasa, la munca, in societate? Cum ar fi sa ii impactam pe oameni cu ganduri pozitive, cu lucruri care inspira si care le aduc bucurie, liniste si credinta in suflet?

Cum ar fi?

Cu drag,

Irina Aiacoboae

PS Va cer o mica Favoare: Daca va placut acest articol va rog sa il impartasiti si cu prietenii pe Facebook si Twiter.  Multumesc mult.

%d blogeri au apreciat: