Tag Archive: Învăţături


Mai tare decât cartea

M-a sunat zilele trecute învăţătorul meu cu care nu am mai vorbit de zeci de ani (nu sunt atât de matusalemică, dar un telefon de la el mi s-a părut că m-a întors în antichitate) să îmi ceară să îi scriu o pagină pentru monografia Şcolii primare unde am învăţat despre cum a fost la şcoală cu el învăţător, cum am învăţat, ce activităţi şcolare şi excursii s-au organizat, etc. Nici unul din aceste lucruri nu mi le amintesc, despre carte şi învăţătură încep să am amintiri din clasa a cincea, unde părinţii mi-au spus că e greu, sunt multe materii, profesori exigenţi, că trebuie să iau numai note de la 8 în sus, 8 fiind accidental permis doar la matematică şi 9 la română, iar la restul materiilor 10, mai ales la istorie,  unde preda tatăl meu şi să fiu un model, că altfel cum ar putea el avea el pretenţii de la ceilalţi copii, dacă propria odraslă nu studiază.  Zis şi făcut. Până în clasa a 4-a cartea a fost o joacă, cu toţi copii din şcoala de la ţară îngrămădiţi în aceeaşi sală de curs, clasa întâi cu clasa a treia, apoi, anul următor, a doua cu a patra. Apoi rolurile se inversau. Ascultam împreună unii de la alţii, când citirea din clasa întâi, când matematica din clasa a treia, apoi aveam aceaşi oră de desen împreună sau plecam la cules de tot ce însemna floare în pădurea de peste drumul şcolii din primăvară până târziu în toamnă.  

În timpurile noastre am putea numi această modalitate didactică lucrul în echipă sau coachingul de grup, team building şi transfer de experienţă de la o generaţie la alta. Asta dacă cumva am crezut vreodată ca americanii sau europenii mai vestici au inventat eficienţa şi performanţa într-o organizaţie, ei doar au pus-o pe hârtie şi au standardizat-o, ca să ne jucăm din nou împreună, de data asta ca profesionişti. Tot suntem în anul 2012, Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.

În schimb, joaca şi plăcerea de a învăţa s-a transformat la un moment dat în lupta pentru note, în competiţia cu ceilalţi copii, în a demonstra că ştiu carte, în memorii dureroase despre eşecuri, pentru că deh, mi s-a spus că trebuie să fiu un model pentru ceilalţi copii şi ca atare asta cred că a însemnat că eu nu am voie să greşesc sau că ar trebui să le ştiu pe toate. Nici vorbă că aş putea vreodată să mă simt înfrântă sau descumpănită. Până am învăţat să fiu curioasă din nou, să îi iscodesc pe cei mai înţelepţi ca mine despre cum ar trebui făcute lucrurile şi să învăţ să nu mai dau ordine când vreau şi ce vreau, că Doamne Doamne ştie deja tot ce îmi doresc şi când e momentul pentru fiecare în parte, iar eu trebuie să îmi fac doar treaba mea de pământean.

Au trecut 30 de ani până să mă prind ce înseamnă să fii un model. Că tot ce ai de făcut este să te modelezi pe tine încontinuu, să te transformi, să accezi la nivele superioare de conştiinţă şi înţelegere pentru că, de fapt, ceilalţi oameni pe care îi priveşti, asculţi, simţi te inspiră şi provoacă, iar sufletul tău îşi doreşte să iubească atât întunericul cât şi lumina, să îşi aducă aminte că ni s-a dat familia, pentru că deşi avem un trup în viaţa asta, în care am ales să fim bărbaţi, femei sau copii la un moment dat, fiecare este un Creator în sine şi sufletele noastre au nevoie unele de altele să se conecteze între ele pentru a redeveni un întreg.  

Irina-Elena Aiacoboae

Reclame

Sunt o persoană empatică şi sensibilă. Lucru bun în multe circumstanţe, dar imi aduce deservicii când e vorba de starea proastă de spirit a celor care, uneori, mă molipsesc cu tristeţea, problemele sau îndoielile lor. Sau… ?

Ies din starea de vinovaţie şi mă separ pe mine de celălalt.

Pentru cei ce care au astfel de momente şi vor sa iasă din cutiuţa cu gânduri şi să vadă cu obiectivitate situaţia îi sprijin cu întrebări:

Ce faci să însemne despre tine sau despre relaţia voastră starea celuilalt?

(Poate că aceasta întrebare este cea mai importantă, dacă observi că legi comportamentul celuilalt de concluzii despre tine: ca ai greşit, că e ceva în neregulă, ca relaţia nu e ok, etc. Sau?)

Ce legătură are aşadar cu tine?

Ce ai vrea sa îi comunici?

Cu ce crezi că te-ar putea ajuta pe tine discuţia respectivă?

Ce aşteptări ai de la persoana respectivă? Sunt realiste?

În ce măsura crezi că ţi le-ar putea implini?

Daca ar fi vorba de altcineva decât acea persoana cum ai proceda?

Cu ce crezi că l-ai putea ajuta in momentul de faţă?

Pentru ce vrei sa îl ajuţi?

Ce iţi oferă ţie acea persoană?

Pentru ce poţi să îi fii recunoscător?

Pentru ce poţi să iţi fii ţie recunoscător?

Când s-a mai întâmplat ceva asemănator?

Ce ai invăţat din experienţa respectivă?

Ce altceva ar fi putut să se întâmple? Sau?

Care iţi sunt limitele în relaţia respectivă? La ce spui NU, la ce spui DA?

Ce iţi doreşti tu?

Deşi ultimul lucru potrivit în astfel de provocari sunt sfaturile, am totuşi unul:

Nu ramâne în trecut. Gândeşte şi acţionează diferit de fiecare dată, pornind din prezent, pe baza experienţelor trecute, ţinând minte ce vrei sa obţii in viitor, cu hotărâre şi determinare. Asta dacă există un scop, dorinţă, ţel, material sau imaterial.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Antrenor

Vă invit la practică. Şi, ca să începem cu ceva concret şi „simplu”, vă propun o săptămână în care să fim atenţi la semnificaţiile pe care le dăm unor evenimente, vorbe, fapte din viaţa noastră.

Pentru că nu poţi schimba realitatea, decât prin a schimba percepţia asupra realităţii şi a extrage din Univers ceea ce îţi doreşti şi pe care încă nu vezi, auzi, simţi, dar asta nu înseamnă ele există.

Concret:

  • Mă doare gătul sau îmi curge nasul nu înseamnă că voi răci şi voi avea şi alte urmări.
  • M-am certat cu cineva nu înseamnă că s-a terminat / nu merge / nu mă place, mă desconsideră.
  • M-a apreciat cineva nu înseamnă decât că te-a apreciat şi atât.
  • M-a sunat / nu m-a sunat nu înseamnă că mă iubeşte / nu mă iubeşte.
  • M-am întâlnit / nu m-am întâlnit nu înseamnă mă vrea / nu mă vrea etc.
  • Mă doare capul nu înseamă că e de la cafea, curent, ci că pur şi simplu mă doare capul.
  • Mi-e teamă sau iubesc nu înseamnă decât că mi-e teamă sau iubesc.

 

Vă invit să fiţi prezenţi la toate gândurile care vin peste noi şi să ne aducem aminte că: Nu înseamnă nimic şi să ne întoarcem la Zero semnificaţii mentale pe care le dăm.

Da, sunt şi vor fi emoţii, sentimente, mai mult sau mai puţin intense. Ce facem cu ele?

Acelaşi lucru, suntem prezenţi (că alt cuvânt mai potrivit nu există în limba română, chiar dacă sensul lui în acest context a fost împrumutat din engleză). Sentimentele şi emoţiile le putem ignora, ne putem bucura de ele sau lăsa să se decanteze în corpul şi conştiinţa noastră. Ele fac parte din procesul de transformare prin care trecem.

 

Un prieten, Sorin Măgureanu mi-a adus aminte de Osho care spunea „Numai în această stare de conştienţă omul poate afla ce este fericirea. Corpul ştie plăcerea, mintea ştie bucuria, inima ştie veselia, a patra ştie fericirea. Fericirea este scopul lui sannya, al celui care caută, iar conştiinta este drumul către ea. Lucrul cel mai important este acela să fii observator, că nu ai uitat să observi, că nu ai uitat faptul că observi… observi…observi.”

 

V-aş fi recunoscătoare dacă aţi împărtaşi pe blog, pe Facebook sau oricum altfel doriţi ceea ce aţi observat, ce aţi simţit, ce s-a transformat în voi.

 

Cu drag,

Irina Elena Aiacoboae

Antrenor

Câteva zile petrecute la Ocna Sibiului în decembrie. O zonă din centrul ţării unde se pare că e mult mai multă curăţenie sufletească sau, poate, e doar o zonă unde pentru un călător din altă parte a ţării, necunoscutul îl apropie de el însuşi.

La hotelul la care am stat era o piscină de care m-am îndrăgostit din prima clipă, mereu cautând apa care să mă vindece. Dat fiind faptul că îmi încep şederea cu o criză de spate, urmez singura regulă care mi-a rămas în minte din instructajul în caz de avarie realizat la decolarea unui avion. Înainte de a ajuta pe altcineva puneţi ţie masca de oxigen, aşa că fac orice să îmi petrec ceva timp în bazin şi să îmi îndrept coloana ca să pot să fiu de folos şi altor persoane ulterior.

În una din zile, după ceaţă, ploaie măruntă, iese în sfârşit soarele şi prin geamurile de sticlă care înconjoară bazinul îl văd strălucind de undeva de unde nu mă aşteptam vreodată să văd vreodată că vine lumina: de pe fundul bazinului. Pentru cei care au avut vreodată un moment în care să simtă că se sufocă, poate din cauză că se află într-o apă, ceea ce îi ghidează spre suprafaţă este lumina care o văd deasupra. De data aceasta văzusem lumina de pe fundul bazinului, e drept fiind o distanţă mică până acolo.

Multă vreme căutăm în exterior ceea ce ne dorim, când de fapt ceea ce cu adevărat ne împlineşte, satisface şi ne bucură se află în interior, exprimat atât de imaterial în lucruri mărunte şi atât, atât importante, pe care sufletul şi le doreşte şi le caută.

Pentru că sufletul nu ştie cum să ajungă la starea de echilibru atât de necesară lui, la pacea minţii după care tânjeşte, pornim pas cu pas orientându-ne după o lumină pe care o vedem în exterior, ca apoi, încet, agale, sigur, ajungem la a ne vedea propria lumină interioară.

În relaţiile de coaching pe care le am, ca şi în viaţa de zi cu zi, îmi place să spun că rolul meu este să pun reflectoarele pe oameni, să îşi descopere ei înşişi acea lumină care îi face să strălucească, să îşi găsească, regăsească, să îşi păstreze echilibrul interior, motivaţia care îi împinge spre lucruri incredibil de frumoase, umane, aproape divine.

Darul pe care îl am este ascultarea atentă a fiecărui om, abilitate în care am m-am antrenat în ultimii 3 ani. E singurul „sport” pe care îl practic constant şi în care mă numesc antrenor. Antrenor de oameni în viaţa lor de zi cu zi, în care rolul meu este să îi conectez pe fiecare în parte cu ei înşişi, cu valorile şi visele lor.

Dacă tot ai un vis, măcar să fie unul măreţ, nu?

 

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Împrieteneşte-te cu el, recunoaşte-l

Pune-l să alerge înaintea ta

Zi-i ce să facă, unde, cum

Dă-i de lucru, depărtează-te.

 

%d blogeri au apreciat asta: