Tag Archive: grija


© Foto Gelu Coltau, Inot. http://www.laprintarie.ro

Acestea se pare că au fost ultimele cuvinte ale doctorului Pesamosca adresate celor care au avut grijă de el în ultimii ani ai vieţii lui. Cuvinte care veneau de la un om care de-a lungul anilor a salvat vieţile a zeci de mii de copii prin profesia lui.

Îmi amintesc tare bine de un incident când eram copil de vreo 3-4 ani şi am fost cu tata la pescuit. S-a întâmplat să alunec în balta în care pescuia el şi alţi unchi de ai mei. Spaima pe care am trăit-o în momentele când mă aflam pe fundul laculului a rămas întipărită în subconştientul meu mulţi ani, fără să am habar măcar de asta. Şi acum pot să îmi amintesc mirosul bălţii, mâlul în care mă cufundam, algele şi iarba de la mal, broaştele care orăcăiau spre seară, sunetul greierilor, lumina difuză, scăunelul mic de pescar, undiţele, oamenii care erau în jur, momentul când am vrut să mă deplasez dintr-un loc în altul pe mal şi am alunecat. Ce am experimentat atunci era neputinţă, disperare, dădeam din picioare şi acestea nu mă ajutau să mă ridic deasupra apei, vedeam lumina de deasupra apei, dar nu puteam să respir, simteam cum mă afund în nămol şi nimic nu mă ridica deasupra, nu înţelegeam de ce durează o veşnicie ca cineva să mă scoată de acolo, mă întrebam unde e tata şi de ce nu mă salvează. Am fost scoasă din apă, evident, dar toate lucrurile astea au rămas în mine. Ştiu că m-am dus alergând acasă la mama şi i-am povestit ce se întâmplase şi am trăit cu senzaţia că nici măcar nu m-a înţeles sau ascultat şi nedumirerea mea cum de nu l-a pedepsit pe tata pentru că nu a avut grijă de mine şi nu m-a salvat la timp. Evident că am învăţat să înot de una singură şi că nu i-am dat voie tatei să mă înveţe nici altădată.

Recent am experimentat un incident în care intrasem într-o încurcătură, unde nu mai ştiam cum să rezolv situaţia respectivă. I-am povestit mamei ce s-a întâmplat şi m-a sfătuit să îi spun şi tatei versiunea scurtă a poveştii. I-am zis şi pur simplu el a rezolvat încurcătura în care intrasem. Mi-am dat seama că şi acum fiind adult, ca şi atunci când eram un copil speriat de înec, mama m-a ascultat şi înţeles prin ce am trecut şi tata m-a salvat.  

Mi-a atras atenţia o replică dintr-o carte tare frumoasă, Pădurea norvegiană de Haruki Murakami: „Ce se întâmplă cu un om când îşi deschide sufletul? Se face bine.” Acolo este un loc creat pentru oamenii care au sufletul rănit, unde doctori şi pacienţi convieţuiesc într-un loc special creat de ei, unde rând pe rând sunt când doctori, când pacienţi. Fiecare are în intenţie de a-l sprijini pe celălalt cu ce poate, după competenţele lui, abilităţile şi interesele lui.

La un moment dat nu mai ştii cine e doctorul, cine e pacientul, ascultătorul sau povestitorul. Pentru că rolurile în viaţă se schimbă şi avem rând pe rând grijă şi nevoie unii de alţii şi, probabil, acesta este una din misiunile noastre pe acest Pământ şi în această existenţă.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Bârfă, zvonuri, şuşanale

Acest tip de comunicare indirectă este des întâlnit şi, cel puţin pentru mine, a fost multă vreme enervant. Am fost reticentă să îi ascult pe oameni vorbind despre alţi oameni când aceştia nu sunt de faţă. Mi se părea nedrept să ai ceva de spus şi să nu îi spui direct persoanei la care îţi place sau nu îţi place ceva. Iar când oamenii stârneau o discuţie în grup, doar de dragul de a „diseca” o altă persoană sau comportamentul acesteia, mă blocam efectiv, pentru că nu ştiam nici ce să zic, nici nu imi plăcea ce auzeam şi mă separam din start de acei oameni.   

Şi atunci mi-am zis că ori fac eu ceva pentru a scapa de „obsesiile” mele ori mereu o să am aceasta senzaţie de separare când vine vorba de astfel de discuţii care, cu cât îmi displăceau mai mult, cu atât mai interminabile erau.

Să arunce cu pietre cine nu judecă

Îmi dau seama că eu contestam faptul că oameni se „judecă” unii pe altii, atitudine care mă scotea din sarite. Ceea ce făceam eu însămi la rândul meu era că îi judecam şi eu, ba mai mult găseam şi eu un prieten la care sa ma plâng de cât de enervanţi sunt cei care „bârfesc”. Care era diferenţa între mine şi cei al căror comportament blamam? Niciuna. Oricum nu făceam decât să accentuez o separare şi că eu aş fi mai cu moţ.

Bârfa elimina agresivitatea

Atunci am inceput să mă uit şi la alte aspecte ale acestui tip de comunicare. Nu ştiu cine a spus că bârfa elimină agresivitatea din oameni. Dacă un om este nervos pe altul şi s-ar duce să îi spună celui care l-a enervat ce îl deranjează se poate ajunge chiar şi la violenţă. Descărcându-se la un alt prieten cu ce are pe suflet şi cu ce nu îi place la persoana care l-a enervat, până când cei doi impricinaţi ajung să se întâlneasca acesta se calmează şi agresivitatea din el se elimină.

Bârfa înseamnă grija pentru o persoană

Aş adauga că este şi un mijloc de a elimina temerile, fricile, îngrijorările legate de acţiunile unei persoane.  

Sunt unele culturi în care a bârfi sau a povesti unii despre alţii este un mod de viaţă pregnant şi o preocupare curenta, mai ales pentru cei care nu au foarte multe activităţi profesionale. Până la urma am constat că, de fapt, este un mod de a exprima preocuparea pentru o persoană, grija sau teama pentru acesta, uneori dorinţa de a-l sprijini şi a căuta soluţii pentru a reuşi acest lucru.

În pace cu bârfa

În final sunt lucruri pe care nu le poţi schimba în alţii, însă ceea ce fiecare poate să schimbe este modul de a reacţiona la ceea ce nu îi place.

În momentul când reuşeşti să vezi şi celelalte aspecte, să înţelegi că şi acestea sunt modalităţi de exprimare a naturii umane, imperfectă şi frumoasă în acelaşi timp, reuşeşti să te integrezi, să glumeşti, să te exprimi pe tine însuţi şi părerile tale, indiferent de subiectul discuţiei, fără să îţi mai pese de ce zice unul sau altul, de cum arată binele sau răul, ci doar să fii atunci în conversaţie, egal cu cei din jurul tau şi impreună cu ei.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

PS Vă cer o mică Favoare: Dacă v-a placut acest articol vă rog să îl împărtăşiţi şi cu cei dragi pe e-mail, Facebook sau Twiter.  Mulţumesc mult.

%d blogeri au apreciat: