Tag Archive: Coaching


Mai tare decât cartea

M-a sunat zilele trecute învăţătorul meu cu care nu am mai vorbit de zeci de ani (nu sunt atât de matusalemică, dar un telefon de la el mi s-a părut că m-a întors în antichitate) să îmi ceară să îi scriu o pagină pentru monografia Şcolii primare unde am învăţat despre cum a fost la şcoală cu el învăţător, cum am învăţat, ce activităţi şcolare şi excursii s-au organizat, etc. Nici unul din aceste lucruri nu mi le amintesc, despre carte şi învăţătură încep să am amintiri din clasa a cincea, unde părinţii mi-au spus că e greu, sunt multe materii, profesori exigenţi, că trebuie să iau numai note de la 8 în sus, 8 fiind accidental permis doar la matematică şi 9 la română, iar la restul materiilor 10, mai ales la istorie,  unde preda tatăl meu şi să fiu un model, că altfel cum ar putea el avea el pretenţii de la ceilalţi copii, dacă propria odraslă nu studiază.  Zis şi făcut. Până în clasa a 4-a cartea a fost o joacă, cu toţi copii din şcoala de la ţară îngrămădiţi în aceeaşi sală de curs, clasa întâi cu clasa a treia, apoi, anul următor, a doua cu a patra. Apoi rolurile se inversau. Ascultam împreună unii de la alţii, când citirea din clasa întâi, când matematica din clasa a treia, apoi aveam aceaşi oră de desen împreună sau plecam la cules de tot ce însemna floare în pădurea de peste drumul şcolii din primăvară până târziu în toamnă.  

În timpurile noastre am putea numi această modalitate didactică lucrul în echipă sau coachingul de grup, team building şi transfer de experienţă de la o generaţie la alta. Asta dacă cumva am crezut vreodată ca americanii sau europenii mai vestici au inventat eficienţa şi performanţa într-o organizaţie, ei doar au pus-o pe hârtie şi au standardizat-o, ca să ne jucăm din nou împreună, de data asta ca profesionişti. Tot suntem în anul 2012, Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.

În schimb, joaca şi plăcerea de a învăţa s-a transformat la un moment dat în lupta pentru note, în competiţia cu ceilalţi copii, în a demonstra că ştiu carte, în memorii dureroase despre eşecuri, pentru că deh, mi s-a spus că trebuie să fiu un model pentru ceilalţi copii şi ca atare asta cred că a însemnat că eu nu am voie să greşesc sau că ar trebui să le ştiu pe toate. Nici vorbă că aş putea vreodată să mă simt înfrântă sau descumpănită. Până am învăţat să fiu curioasă din nou, să îi iscodesc pe cei mai înţelepţi ca mine despre cum ar trebui făcute lucrurile şi să învăţ să nu mai dau ordine când vreau şi ce vreau, că Doamne Doamne ştie deja tot ce îmi doresc şi când e momentul pentru fiecare în parte, iar eu trebuie să îmi fac doar treaba mea de pământean.

Au trecut 30 de ani până să mă prind ce înseamnă să fii un model. Că tot ce ai de făcut este să te modelezi pe tine încontinuu, să te transformi, să accezi la nivele superioare de conştiinţă şi înţelegere pentru că, de fapt, ceilalţi oameni pe care îi priveşti, asculţi, simţi te inspiră şi provoacă, iar sufletul tău îşi doreşte să iubească atât întunericul cât şi lumina, să îşi aducă aminte că ni s-a dat familia, pentru că deşi avem un trup în viaţa asta, în care am ales să fim bărbaţi, femei sau copii la un moment dat, fiecare este un Creator în sine şi sufletele noastre au nevoie unele de altele să se conecteze între ele pentru a redeveni un întreg.  

Irina-Elena Aiacoboae

Reclame

Sunt o persoană empatică şi sensibilă. Lucru bun în multe circumstanţe, dar imi aduce deservicii când e vorba de starea proastă de spirit a celor care, uneori, mă molipsesc cu tristeţea, problemele sau îndoielile lor. Sau… ?

Ies din starea de vinovaţie şi mă separ pe mine de celălalt.

Pentru cei ce care au astfel de momente şi vor sa iasă din cutiuţa cu gânduri şi să vadă cu obiectivitate situaţia îi sprijin cu întrebări:

Ce faci să însemne despre tine sau despre relaţia voastră starea celuilalt?

(Poate că aceasta întrebare este cea mai importantă, dacă observi că legi comportamentul celuilalt de concluzii despre tine: ca ai greşit, că e ceva în neregulă, ca relaţia nu e ok, etc. Sau?)

Ce legătură are aşadar cu tine?

Ce ai vrea sa îi comunici?

Cu ce crezi că te-ar putea ajuta pe tine discuţia respectivă?

Ce aşteptări ai de la persoana respectivă? Sunt realiste?

În ce măsura crezi că ţi le-ar putea implini?

Daca ar fi vorba de altcineva decât acea persoana cum ai proceda?

Cu ce crezi că l-ai putea ajuta in momentul de faţă?

Pentru ce vrei sa îl ajuţi?

Ce iţi oferă ţie acea persoană?

Pentru ce poţi să îi fii recunoscător?

Pentru ce poţi să iţi fii ţie recunoscător?

Când s-a mai întâmplat ceva asemănator?

Ce ai invăţat din experienţa respectivă?

Ce altceva ar fi putut să se întâmple? Sau?

Care iţi sunt limitele în relaţia respectivă? La ce spui NU, la ce spui DA?

Ce iţi doreşti tu?

Deşi ultimul lucru potrivit în astfel de provocari sunt sfaturile, am totuşi unul:

Nu ramâne în trecut. Gândeşte şi acţionează diferit de fiecare dată, pornind din prezent, pe baza experienţelor trecute, ţinând minte ce vrei sa obţii in viitor, cu hotărâre şi determinare. Asta dacă există un scop, dorinţă, ţel, material sau imaterial.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Antrenor

Câteva zile petrecute la Ocna Sibiului în decembrie. O zonă din centrul ţării unde se pare că e mult mai multă curăţenie sufletească sau, poate, e doar o zonă unde pentru un călător din altă parte a ţării, necunoscutul îl apropie de el însuşi.

La hotelul la care am stat era o piscină de care m-am îndrăgostit din prima clipă, mereu cautând apa care să mă vindece. Dat fiind faptul că îmi încep şederea cu o criză de spate, urmez singura regulă care mi-a rămas în minte din instructajul în caz de avarie realizat la decolarea unui avion. Înainte de a ajuta pe altcineva puneţi ţie masca de oxigen, aşa că fac orice să îmi petrec ceva timp în bazin şi să îmi îndrept coloana ca să pot să fiu de folos şi altor persoane ulterior.

În una din zile, după ceaţă, ploaie măruntă, iese în sfârşit soarele şi prin geamurile de sticlă care înconjoară bazinul îl văd strălucind de undeva de unde nu mă aşteptam vreodată să văd vreodată că vine lumina: de pe fundul bazinului. Pentru cei care au avut vreodată un moment în care să simtă că se sufocă, poate din cauză că se află într-o apă, ceea ce îi ghidează spre suprafaţă este lumina care o văd deasupra. De data aceasta văzusem lumina de pe fundul bazinului, e drept fiind o distanţă mică până acolo.

Multă vreme căutăm în exterior ceea ce ne dorim, când de fapt ceea ce cu adevărat ne împlineşte, satisface şi ne bucură se află în interior, exprimat atât de imaterial în lucruri mărunte şi atât, atât importante, pe care sufletul şi le doreşte şi le caută.

Pentru că sufletul nu ştie cum să ajungă la starea de echilibru atât de necesară lui, la pacea minţii după care tânjeşte, pornim pas cu pas orientându-ne după o lumină pe care o vedem în exterior, ca apoi, încet, agale, sigur, ajungem la a ne vedea propria lumină interioară.

În relaţiile de coaching pe care le am, ca şi în viaţa de zi cu zi, îmi place să spun că rolul meu este să pun reflectoarele pe oameni, să îşi descopere ei înşişi acea lumină care îi face să strălucească, să îşi găsească, regăsească, să îşi păstreze echilibrul interior, motivaţia care îi împinge spre lucruri incredibil de frumoase, umane, aproape divine.

Darul pe care îl am este ascultarea atentă a fiecărui om, abilitate în care am m-am antrenat în ultimii 3 ani. E singurul „sport” pe care îl practic constant şi în care mă numesc antrenor. Antrenor de oameni în viaţa lor de zi cu zi, în care rolul meu este să îi conectez pe fiecare în parte cu ei înşişi, cu valorile şi visele lor.

Dacă tot ai un vis, măcar să fie unul măreţ, nu?

 

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Vineri dimineaţa, ora 08.10 sun după taxi să ajung din Rahova la Gara de Est – Obor să prind autobuzul de ora 09.00. Toate companiile de taxi pe care le apelez sunt ocupate la ora aceea sau nu au maşini disponibile. Ies în stradă poate am mai mult noroc şi după câteva încercări văd în faţa ochilor un taxi care tocmai lăsa o clientă.

Îi spun şoferului că trebuie să ajung musai până la ora 9.00 să prind un autobuz şi îl rog frumos să ajungem la timp.

Traficul la acea oră în Bucureşti este infernal, este oră de vârf. Şoferul pare îngrijorat că în 30 de minute putem parcurge acea distanţă, dar rămân calmă. Îi spun că în pofida aglomeraţiei de pe şosele şi a blocajului din intersecţii poate găsim un culoar liber.

Din acel moment, şoferul schimbă traseul clasic, alege singur direcţia pe care o ştia mai puţin blocată şi mă trezesc că parcurgem doar străzi libere, accesibile. Mă plimbă prin Vitan (dacă n-am ajuns cumva şi prin Balta Albă că habar nu aveam de traseul respectiv), observ doar că mergem cu 50-60 km/oră prin multe locuri şi constat cu stupefacţie că am ajuns la destinaţie cu 10 minute mai devreme chiar, fredonând ultima melodie de la radio.

Îmi rămân în cap cuvintele pe care i le-am zis şoferului: „poate găsim un culoar liber” şi cum s-au derulat apoi lucrurile de am ajuns la destinaţie, deşi părea imposibil.

Îmi aduc aminte de şedinţa precedentă de coaching. Ne apropiem de sfârşitul şedinţelor noastre de antrenament şi după ce am abordat domenii ca sănătate, carieră, relaţii cu partenerul de viaţă, după ce evaluăm toate realizările de până în prezent, acum a venit rândul să discutăm despre relaţiile cu familia.

Clienta mea se înţelege bine cu fiecare părinte în parte şi din discuţiile cu ea reiese că i-ar place să înţeleagă deciziile pe care le-au luat de-a lungul căsniciei lor împreună ca şi cuplu.

Testez diverse întrebări şi evaluez diverse răspunsuri până înţeleg care este nevoia ei de fapt.

Îşi iubeşte părinţii, nu le judecă deciziile luate, le-a acceptat căsnicia pe care o au şi cu toate acestea, dacă a adus această temă în discuţie mi-e clar că e ceva nelămurit pentru ea şi care doreşte să clarifice.

O ultimă întrebare pare să o lumineze: Cum ar fi să ai câte o discuţie cu fiecare în parte, ca de la om la om astfel încât să îi poţi înţelege?

Mă întreabă: Ca de la om la om? şi face o pauză după care îmi spune: Wow, asta înseamnă că am crescut, dacă pot să am o discuţie cu părinţii mei ca de la om la om.

Discuţia se opreşte aici, pentru că fiecare ştie că îşi va face treaba pe care şi-a luat-o până la discuţiile următoare.

Din toate întrebările pe care i le-am pus aceasta a fost cea care a găsit calea neuronală liberă care nu era blocată de nimic, s-a dus direct în inima ei şi a inspirat-o să acţioneze, să comunice, să înţeleagă, să se simtă mai aproape de părinţii ei.

 

Întotdeauna există o cale liberă către inima şi sufletul nostru, unde o sămânţă, o idee, o întrebare poate să înflorească, să rodească, să se materializeze.  

 

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Antrenor de Viaţă

© Foto Gelu Coltau

© Foto Gelu Coltau: Sprijin. http://www.laprintarie.ro

Din practica mea de coaching cu clienţii am analizat care au fost lucrurile care i-au îndemnat să lucreze cu un coach şi când a apărut această dorinţă în viaţa lor.

 

  • Când tot ce ai făcut până acum de o perioadă de timp (luni sau ani de zile) te-au adus într-un punct al vieţii în care realizezi viitorul va rămâne la fel ca prezentul neschimbând nimic în comportamentul, gândirea şi obiceiurile de zi cu zi. Că nu poate fi posibil ceva diferit dacă nu stârneşti o revoluţie în viaţa ta.
  • Când eşti nemulţumit de unul sau mai multe din domeniile din viaţa ta (sănătate, familie, carieră, etc) şi ştii că poţi să realizezi mai multe, să ai sau să obţii, dar nu ştii ce te împiedică şi cum să ajungi acolo unde îţi doreşti.
  • Când doreşti să preiei controlul asupra vieţii tale şi să îmbunătăţeşti calitatea vieţii direcţionând şi redirecţionând energia şi concentrarea ta
  • Când constaţi că anumite lucruri din viaţă îţi consumă inutil din energia pe care o ai şi îţi doreşti claritate, uşurinţă pentru tine şi pentru relaţiile pe care le ai.
  • Când eşti dispus să aloci timp şi resurse financiare acestui proces.
  • Când îţi doreşti să creşti prin conştientizare, înţelegere personală şi sprijin.

În acest proces ai posibilitatea de a te cunoaşte prin întrebări la care nu te-ai gândit până atunci, vei vedea alte perspective, vei afla lucruri despre tine care te vor sprijini să ştii cine eşti, de ce ai nevoie sau îţi doreşti de fapt şi vei avea posibilitatea să faci alte alegeri în viaţa ta.

Dacă sunt rezistent la schimbare?

Chiar şi cei care au o anumită rezistenţă la schimbare, odată ce şi-o doresc, vor face câte un pas înainte spre o nouă atitudine şi un nou comportament care să le dea rezultatul pe care şi-l doresc. Timpul necesar transformărilor dorite depinde de fiecare persoană în parte.

Dacă sunt deja mulţumit de viaţa mea?

Poate nu simţi că ai nevoie de un coach, dar este folositor să verifici acest lucru:

Simţi că nu eşti conectat cu tine şi cu oamenii, care par să nu te înţeleagă?

Tolerezi lucruri care îţi consumă energia?

Viaţa pare dificilă?

Eşti împăcat?

Relaţiile pe care le ai sunt împlinite, frumoase?

Deseori am descoperit că oamenii îşi doresc ceva mai mult, profund şi complet în viaţa lor. Au sentimentul că ceva lipseşte în viaţa lor. Te provoc să te uiţi la imaginea de ansamblu şi să vezi care este acel ceva care lipseşte şi ţi-l doreşti.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Antrenor de Viaţă

%d blogeri au apreciat asta: