Adormi, te trezeşti, iubeşti oamenii pe care i-ai luat de suflet şi cărora le-ai dat câte un strop din amintirile tale însorite sau învolburate ca prima oară când ai păşit în marea de culoare indecisă, rătăcind întoarcerea acasă şi la oamenii care te aşteptau să revii, îngrijorat fiind că nu ştiu să te regăsească, pentru că tu nu ai observat catargul lângă care erau aşezaţi şi te-au lăsat să te bucuri de valuri, nisipul cald şi oamenii care se jucau alături de tine, să guşti libertatea de a fi cu tine însuţi şi cu cei care sorbeau briza, mirosurile proaspete de vară şi întinderile pe care le simţeai fără cuprins.

Ai revenit la răsărit să desluşeşti cum poate soarele să răsară din mare, ai căutat alte mări unde soarele apune în mare şi bărcile vin să îl salute ca şi cum e ultima oară când se ascunde, te-ai avântat să înfrunţi valurile în noapte sau ai stat îmbrăţişat pe plajă privind luna ce a luat locul soarelui de pe cer, fără să mai vrei să pleci de acolo.

Ai sorbit portocalii în livezi întinse sau ascunşi după ziduri de piatră atent aranjată, fără să mai pofteşti la a mai gusta din ei, ai vrut doar să priveşti cum globuri mici parfumate pot să străluceasă fără ca nimeni să le dorească pentru că pot fi şi necomestibili sau pur şi simplu nu se culeg, iar dacă ai vrut mai mult decât ai putut să mănânci ai aruncat restul.

Ai pictat albastru-portocaliu marea şi cerul, stâncile, dar nu ai ştiut să pictezi oamenii, pentru că nu ştii care le sunt reperele lor decât dacă auzi cuvintele, câte puţin, în fiecare zi.

Anunțuri