Cred că toată lumea răsuflă uşurată când aude că nu m-am schimbat. A început doar curăţenia de primăvară, culoarea unghiilor e verde şi nu vreau să epatez. Ştiţi că cercetătorii de la NASA care au privit printr-un telescop mai evoluat habar nu aveau ce culoare au planetele din Univers şi atunci au desenat hărţile albastre, planete roşii, steluţele albe? Că flacăra violet e doar o altă culoare convenită de alţi oameni care au alte sisteme de credinţe?

Până la urmă devine o binecuvântare orice părere care contrazice ceea ce crezi, pentru că încă mai suntem între egoism şi generozitate, alb şi negru, chiar dacă atenţia la dualitate duce la  convulsie, furie şi momente de durere fizică. O ei iar de la capăt, cu remuşcări şi regrete când vezi că ai plătit în viaţă cu vârf şi îndesat pentru fiecare om pe nu ai vrut să îl vezi, auzi sau crezi deşi toţi simţim gândurile unora altora şi astfel îţi răspunzi cum de oglinda îţi reflectă pas cu pas tot ce a creat mintea de-a lungul existenţei şi te întrebi iar ce e bine, ce e rău sau dacă măcar există. După ce ai încercat să rezolvi problemele tuturor, mai puţin pe ale tale, pentru că dintotdeauna ai avut infinit de multe dorinţe, care mai de care mai năstruşnice, împlinite în final una câte una prin zeci de lecţii primite, realizezi că nu mai depinzi de nimeni şi nu mai poţi să ceri nimănui să îţi împlinească dorinţele, ci doar să faci ceea ce crezi de cuviinţă, să te cerţi pe tine însuţi că iar ai avut intenţii ascunse şi orgolii de răzbunat, sub masca bunelor concepte şi practici, să te ridici, să nu mai crezi că e necesar să fii măcar fericit sau că undeva cândva vei zâmbi mai mult de câteva secunde, ci eşti mulţumit că apele liniştite acoperă furtunile adânci, adesea neîmpăcat şi preocupat de câte ceva de rezolvat, dar consolat că veşnicia nu durează mai mult decât momentul de faţă.

Începi să pricepi că mai bine decât să fii atent şi grijuliu la tot ce se întâmplă simpla absenţă dintr-o conversaţie, înseamă de fapt prezenţa fizică şi nu interferenţa în gândurile celuilalt cu propriile părereri, nici măcar involuntar. Aşa că mai bine începi să asculţi vocea fără cuvinte şi te întorci la locul tău, deşi, până acum, ca să înţelegi ai fost pe deplin acolo unde au fost toţi ceilalţi pe care i-ai negat şi debusolat.

Urmăm poveţe, ne înfuriem când nu ne iese la fel după reţete de succes garantate, de parcă cineva ar putea să modeleze un creier uman general cu aceleaşi funcţiuni sau, dimpotrivă, jubilăm când ceva merge în regulă.

Cerem orice altceva decât lucrurile naturale şi simple şi cu atât ne complicăm mai mult existenţa, nerecunscând ceea ce vrem de fapt. Cerem bani mai mult decât avem nevoie de fapt deşi toată istoria ne arată că după o perioadă de foamete a urmat o inflaţie şi banii au fost aruncaţi, după o perioadă în care aveam bani nu aveam mâncare, iar acum avem mâncare şi vrem bani să o cumpărăm.

Hrana are rostul ei, iubirea şi emoţiile pe care le ştim sunt o poveste de adormit copiii, iar, în final, te prinzi că oricât te-ai ruga, pentru tine e şi focul şi apa şi pământul la dispoziţie. Cam în aer, e drept.

 

Irina Elena Aiacoboae

 

 

 

 

Anunțuri