Îmi amintesc, din ce în ce mai mult, că sunt femeie şi aud multe lucruri care explică nereuşitele mele sau ale oamenilor din jur.

Dacă cauza este lipsa timpului, este o problemă de împărţire a treburilor. Dacă e prea mult de muncă ori nu se ştie ce este important ori nu s-au negociat bine lucrările. Dacă altcineva este responsabil de ce se întâmplă, este o dulce răsplată de a fi compătimit. Dacă gândeşti prea mult la un subiect nu te poţi opri din gândit. O mie şi una de cauze, care la ce folosesc dacă le ştii?

Am învăţat să tac când aud despre lucruri pe care nu le pot rezolva eu, să încep să aud când mi se pare ceva important, când începem să cugetăm. Pentru că pur şi simplu am obosit, nu mai răspund la întrebări la care fiecare ştie singur răspunsul. Doar că nu pot nici asta, aş trece dintr-o extremă fierbinte în una de gheaţă.

Nu pot să schimb lumea, nici măcar să o înţeleg, cine sunt să fac asta? Pricep târziu, când sunt ori pe emisfera dreaptă, ori pe cea stângă dar, din în ce mai repede, ce a vrea un om cu adevărat.

Nu mi se trage de ieri, ci de la primele poveşti din familie ascultate, de când străbunicul a construit o casă frumoasă şi străbunica l-a rugat multă vreme să îi construiască un cuptor în bucătărie. Nu a apucat să i se împlinească dorinţa, a plecat înainte de a avea cuptorul iar el a rămas cu regretul că a fost singura ei dorinţă. Am rămas cu povestea şi morala de care acum mă îndoiesc.

Nici rugăciunile fierbinţi nu îşi au efectul, pentru că atunci tu, femeie, perpetuezi faptul că eşti neajutorată, dintr-o coastă făcută în zi de plictiseală, o formă de dominaţie a slăbiciunii şi nu mă tem de alţii, mă tem de mine că ştiu ce e mai bine şi am forţă de convingere, un punct de vedere şi atâtea ramuri la balcon. De aceea sunt atentă de la telefonul care sună în mijlocul gândurilor, la gustul vinului şi la muzica sufletului, la întâmplările prietenilor şi prietenilor lor, la cine de fapt vreau să salvez şi de ce vreau să strig, pentru că lucruri incredibile se întâmplă când nu au nici o logică, când nu plănuieşti şi nu te răzgândeşti.

Şterg, fir cu fir, praful de pe amintirile înadins uitate, fac loc, în viaţă, femeii cu îndoieli permanente care scrie şi rescrie, până la ultima cifră din alfabet.

Irina-Elena Aiacoboae

Anunțuri