Eva, recunoaşte că l-ai ispitit pe Adam

Prin neîncrederea ta.

Vinul era doar acrişor.

Oricât vrei tu să îl înnobilezi, e doar un vin.

Degeaba te întrebi dacă a băut sau nu de când

Ţi-am dat vinul să te împărtăşeşti din el,

Să vă dezlege limbile îngheţate,

Nu să te întrebi la ce foloseşte.

Nimic personal cu tine,

Chiar dacă te dezamăgesc.

Nu îl fă mai picant, mai dulce sau mai

Romantic. E doar un vin.

Picant e piperul, dulce e zahărul,

Romantic e sufletul tău.

Îmi place să beau ce bei tu.

Când pot să încep?

Poţi să fii pisică?

Pisica se aşează pe soba caldă sau nu

Se intinde chiar pe picioarele tale

Să îţi aducă aminte unde te doare

Sau poate îşi ştie locul care exista

Înainte ca tu să afli despre noimă.

Nu scrie când vrea să vorbească

Şi vorbeşte când vrea să scrie.

De aceea nu sunt eu pisică, scriu

Şi mă intind de la cap la coadă.

Când încontinuu ninge mă liniştesc

E neschimbată prietenia.

Mă visez pe un câmp unde culegi flori

Cuvinte albastre, roz despre care începi

Să vorbeşti cu delicateţe pentru că

Sunt un om pe care îl cunoşti,

Care te cunoaşte sau care,

Nu te-a cunoscut până acum,

Căci nu s-a cunoscut pe sine.

Te las pe tine să alegi ultimul cuvânt,

Am încredere în dragostea ta

Care nu ştie ce gust are vinul,

De e copil sau femeie

Mă duc să spăl ceştile de la vin,

Să te aştept cu masa pusă

Îmi aduci ceva bun? Nu ştiu ce vreau exact

Important e că de la tine.

Să fie delicios, moale, crocant, aromat,

Dar nu prăjitură, că nu e ca la mama!

Altfel nu ai fi femeie, mereu surprinzătoare

Prin ce ştie şi ce nu ştie.

Mă lămuresc eu până vii.

Biskrem cu ciocolată!

Nu îmi place sfârşitul.

Deşi e dulce, poznaş, ritmat?

Impecabil, există.

Dansează cu mine, natural.

Mai zi şi tu ceva. Te ascult.

M-ai convins. Aşa uşor?

Crezi tu că a fost uşor să fiu?

Mă uit la ce te uiţi tu.

La muzica ta cu ritmuri, culori

Şi măsuri diferite.

E noaptea când am creat împreună.

 

Irina-Elena Aiacoboae

 

Anunțuri