Secundele plutesc agale peste streaşină

se resfiră interminabil, încâlcit, apatic

mustesc a statui înfipte în gheare absurde,

Extrag din pâcla orelor emoţii lungi, lipicioase

privesc minutele leşinate în tomberoanele

pline de vuiete jenate că au trecut absurd.

Un spasm scurt şi se amestecă confuze, speriate,

Că au mai rămas lipite de fotografia cu miros de cafea,

de piruiete şi de cerneala electronică imprevizibilă.

Cuvintele mă privesc ironic, nu seamănă cu cele de ieri,

azi sunt altele şi nu se împacă între ele, căci

au alte pofte, mirosuri, de trupuri, de condimente,

de scorţişoară şi lucruri fără de amânare.

Mă opreşte un sunet de paşi micuţi, nesiguri, trişti

de-atâta alb negru, de zbateri spre căldură.

Unde e verde, roşu, galben? Iarnă, unde le-ai ascuns?

Mă vând pentru un surâs. Îl simt şi acum lipit de mine,

nevăzut, bucuros că a găsit unde să se adăpostească.

Las rafturile goale, oamenii grăbiţi, legumele palide,

carnea îngheţată, fără variante, patinând spre ieşire

spre fulgii care alintă constant ochii, buzele, gura

chiar dacă riscă să se topească în cădere, chiar dacă

îmbrăţişarea le e efemeră, chiar dacă trebuie să

se nască din nou din căldură, respiraţie, surâs.

Sunt mii de fulgi fugari, nestatorinici, unii ridicoli, alţii

somnolenţi sau vioi, grăbiţi sau şovăietori, toţi albi, tăcuţi,

până se aştern pe şosea şi încep să scârţie, patineze,

topească sub roţi, paşi, lopeţi mânioase care îi înnegresc.

Pătrund în casă, adun fulgii trădători şi îi fierb în miros de

vin fiert, mere coapte, sunete blânde şi speranţe de

primăvară sigură, umedă, atât de ciudat de departe.

 

Irina-Elena Aiacoboae

 

Anunțuri