După două ore de somn furate toată noaptea mă trezesc la ora 4 să mă îndrept spre aeroport. Ameţită, extenuată, cu dureri de spate, liniştită totuşi. De data asta nu călătoresc singură ci cu două colege şi nici nu mai am de gând să trag pe nimeni după mine, ci dimpotrivă să urmez pe cât pot şi când consider necesar să preiau iniţiativa. Am nevoie să mă relaxez, după o perioadă când am făcut multe chestii diferite şi la intensitate maximă, ca să pot să fiu funcţională la întâlnire.

Mi-am fragmentat drumul şi o să iau un taxi până în Unirii şi de acolo maşina 783. Mă întâlnesc la aeroport cu fetele, ne facem checkingul şi hălăduim prin magazinul de parfumuri unde profit de ocazie să îmi pun parfumul meu favorit, Cerutti 1881. De cumpărat altădată, suntem pe buget de austeritate deocamdată.

Plecasem cu gândul că mă dau cu avionul, bem cafeaua în aeroport şi ne luăm micul dejun în avion. Prea bătut în cuie acest gând, căci deşi am zis că nu îmi mai trebuie cafeaua de la barul din aeroport, avionul are jumătate de oră întârziere din cauza ceţii de la Bruxelles, aşa că ne îndreptăm toate 3 să luăm câte ceva de băut şi să povestim. Nu le ştiu pe fete prea bine, ne-am întâlnit de câteva ori dar le aud povestind despre experienţele lor şi unde m-aş putea eu simţi mai bine ca acolo unde oamenii îşi deschid sufletul? Ne iau poveştile aşa de tare că nici nu auzim când se anunţă îmbarcarea, noroc că ceasul uneia dintre noi se trezeşte şi ne repezim spre poartă.

Mă gândesc la mesajul pe care nu l-am auzit, apoi la reguli pe care în general nu le respect şi care îmi dau bătăi de cap. Doar mergem la Comisia Europeană, de unde avem de implementat nişte regulamente.

Locul meu este la margine, între mine şi fata care merge la Bruxelles să îşi vadă prietenii şi să asculte un concert cu Andre Rieu este un loc liber. Se fac pregătirile de decolare şi vin mesajele cu procedurile de stat în scaun şi în diverse situaţii. Încerc să fiu prezentă, ca să mă pot relaxa de tot tumultul gândurilor şi văd cum este să urmez reguli. Reţin din toate desenele şi mesajele pe care le transmit: Înainte de a pune masca unui copil (şi a-l salva pe acesta), asiguraţi-vă că v-aţi pus dumneavoastră întâi masca.

Încep să povestesc puţin cîte puţin cu fata de alături şi scot aparatul de fotografiat pentru că vreau să prind norii şi mă mut pe scaunul de lângă ea. Fiind la geam mă ajută cu luatul cadrelor şi cu ocazia asta mai învăţ şi eu funcţiile aparatului pe care îl am de ieri. Îmi făcuse instructajul o prietenă, dar nu îmi strică să mai practic cu cineva.

Mi-e foame, micul dejun cald îl savurez, vreau să mai cer o chiflă, dar colega mea de scaun nu îi trebuie aşa că o iau şi pe a ei. Din toate discuţiile pe care le-am avut în ultimele zile cu oamenii despre operatorii aerieni toţi am fost de acord că TAROM oferă cele mai bune servicii. Cel puţin  la capitolul hrană oferită nu îi întrece nimeni.

Mă gândesc şi la antrenata mea, care este comandant de avion la TAROM şi, cunoscând şi apreciind un om din interiorul acestei companii mi-e şi mai drag să zbor cu ei.

Mă uit din când în când la monitoarul din faţa ochilor care ne face prezenţi pe unde zburăm: acum suntem deasupra României, acum deasupra Europei, apoi o imagine cu avionul deasupra lumii. Văd altitudinea, timpul de parcurs rămas, distanţa. Mă relaxează să combin aceste informaţii cu norii albi, atât de albi că nu mă poate convinge nimic că nu e zăpadă pe o platformă muntoasă. Văd aripa avionului, mesajul scris pe aripă cum să nu depăşim acea zonă. Mă întreb cum aş putea să depăşesc aripa aia totuşi sau cui se adresează.

Mă duc spre toaletă, deşi memoria mea spune că e un loc strâmt unde nu ai loc să te învârţi şi mai bine aştept aterizarea. Nu, e în regulă, ai loc de desfăşurare. Vreau să trag apa şi nu văd e unde. Încep să citesc ce scrie pe pereţi, găsesc butonul pentru eliberat toaleta, dar apa de la chiubetă nu se scurge repede. Mai citesc un mesaj care spune ştergeţi chiuveta pentru următorul pasager, mă uit la apă care nu se scurge şi îmi zic: reguli, reguli, dar totuşi nu o să stau aici până se întoarce avionul la Bucureşti. Îi zic stewardului că are o chiuvetă înfundată şi mă linişteşte că în avionul acela apa se scurce încet. No, parcă aş fi acasă.

 

 

Irina Aiacoboae

Anunțuri