Irina Elena Aiacoboae "Harap Alb", ulei pe panza

Irina Elena Aiacoboae "Harap Alb", ulei pe panza

 
Scutur teii mici de pe marginea drumului

Alergând în întâmpinarea ta bunicule

Vii să îţi ei nepoata de la grădiniţă, dar te întorci

Să îmi ei haina roşie lăsată lângă un copac.

Ai plecat fără să îţi ei rămas bun, de la mine,

De la bunica, ea a rămas să te aştepte, eu să te caut

Îmi cere să mă aşez la gura sobei să fumez,

Să te simtă din nou cu ea împreună,

Îmi iau eu rămas bun de la tine, prieten drag

Pentru mine, pentru bunica, pentru toţi cei care

Te-au iubit.

 

Îţi dau timp să mă ajungi, mereu am alergat

Mai repede ca tine şi când m-ai ajuns

Eram prea supărată de atâta aşteptare

Şi fără chef de joacă şi fără să te înţeleg

Că eşti obosit, ocupat, ai de lucru.

Nu am greşit, nici măcar iubind prea mult

Întotdeauna te-ai întors la mine şi mi-ai spus

Că ai observat ochii roşii, mâinile reci,

Dar că tu atunci erai obosit, ocupat, în altă parte

Decât eram eu.

 

Mi-ai trimis flori, şosete, creme, bani, cuvinte,

Ca formă a dragostei şi generozităţii tale,

Un singur lucru însă nu mi-ai dat, pe tine,

Pentru că nu mie îmi aparţii, ci ţie însuţi şi

Am fost în contratimp, eu fiind mereu în viitor,

Mă întorc încet în trecut, echilibrez prezentul.

Nu vreau fragmente din viaţa ta, dar în sfârşit,

Primesc iubirea ta, Micule Prinţ, indiferent

Cât timp îmi dai, ce formă, culoare şi gen ai,

Indiferent de cine eşti, ce limbă vorbeşti şi unde locuieşti,

Pentru că, de câte ori sunt cu tine sunt întreagă şi,

Îmi aminteşti că cel mai important pe lume e iubirea

Şi iubirea sunt eu.

 

Întotdeauna am ştiut cum vreau să mă joc

Şi am inventat împreună reguli, chiar dacă

Uneori am uitat şi eu de ele şi am făcut altele.

Îţi dau ţie roşul când te naşti sora mea, ai nevoie

Mai mult de el în viaţă ca să supravieţuieşti.

Eu iau albastrul din haine, de pe pereţi,

Din covorul pufos, din ochii mei, din tablouri.

Şi acum îmi ceri bluza turcoaz şi ţi-o dau,

Că ţi-o doreşti atât de mult şi îţi place să ai

O soră cu care să împarţi lucruri, culori, camere,

Chiar dacă alegeam prima, fiind cea mare,

Acum tu ai ales deja, urmez eu la rând.

Port mov, negru, gri, mi se potrivesc acum,

Din când în când îmi iau curajul din rujul roşu,

Din păr, rochia roz sau desuurile pe care nu le arăt,

Deşi am devenit o călăreaţă redutabilă.

Albastrul e verde pe pajiştea vindecată

De soare, vânt, pământ şi rugăciune,

Mi-am luat suficient avânt şi înţelepciune,

Port alb.

 

Irina Elena Aiacoboae

Anunțuri