Săptămâna asta am aruncat documente vechi de ani de zile ce zăceau în dulap, am arhivat tot ce era pe birou şi acum nu mai am dosare, bibliorafturi, hârtii pe birou ci doar agenda de lucru, calculatorul şi instrumentele de scris. Am pregătit oameni să ştie ce ştiu eu.

Am aruncat haine şi încălţări uzate de care mi-era greu să mă desprind, geantă de laptop grea, deteriorată, plină de amintiri, obiecte pe care nu le folosesc de multă vreme, emoţii negative. AM FĂCUT SPAŢII GOALE.

Săptămâna asta am făcut viaţa mai uşoară unei colege căreia i-am luat durerea de cap cu mâinile mele. M-am relaxat şi eu un pic în timpul ăsta şi am văzut că fiecare reacţionează diferit la vindecare.

Am sprijinit colegi care aveau nevoie disperată de o decizie şi în câteva ore m-am folosit de toate resursele şi oamenii care mi-au ieşit în cale pentru a trece la acţiune şi a avea rezultatul dorit în condiţiile date şi i-am lăsat să preia ei de unde acolo de unde aveau ei alte idei şi competenţe. Am intrat în pământ de ruşine pentru câte greşeli am făcut pe parcurs şi am primit aprecieri că în situaţii de criză mă descurc excelent. Am văzut că sunt doar o părticică din într-un întreg proces şi am renunţat a control. Am văzut că deciziile cele mai potrivite sunt atunci când judeci limpede şi faci lucrurile să fie cât mai simple. Am primit recunoştinţa.

Săptămâna asta am spus că nu mai pot să fac ce mi-am propus, am obosit şi o las pe data viitoare şi am găsit înţelegere.

Săptămâna asta am petrecut timp cu Sora mea şi ne-am jucat de-a Da şi Nu fără supărare. Am aflat că sunt neiertătoare şi că este în regulă şi această parte din mine. M-am împacat cu oamenii irascibili şi cu mine după ce i-am ascultat cu atenţie şi am recunoscut că aveau dreptate.

Am transformat şedinţe unde se stabileau doar termene pentru lucrul individual în şedinţe unde oamenii lucrează împreună şi aplică ce au învăţat în grup fiecare la el în departament.

Am sprijinit oameni să îşi vadă frumuseţea, să îşi găsească scopul, raţiunea de trăi şi să se bucure de viaţă.

Mi-am dat timp mie, mi-am dat voie să plâng, să râd, să mă detaşez, m-am predat vieţii.

Irina – Elena Aiacoboae

Antrenor de Viaţă

Anunțuri