Ai fost primul din cei patru bunici care ai plecat

Pe furiş, doar câteva zile ţi-a luat ca să te hotărăşti

Să te duci acolo de unde ai venit şi să ne laşi singuri

Am plecat şi eu în lume să te caut, să mă găsesc.

 

Te-am găsit din ce în ce mai des în bărbaţi care

Îţi poartă numele, sunt blânzi şi calzi şi mă îndrăgesc,

Ce văd în mine o mică minune venită pe lume

Aşa cum tu m-ai văzut prima oară când m-ai ţinut în braţe.

 

Bărbaţi care ştiu să povestească şi au scris frumos ca tine,

Care mă îndeamnă să aştern la rândul meu cuvinte

Şi îmi spun că sunt fericiţi că trăiesc şi îi hrănesc

Cu ale mele doruri, ghiduşii şi sete de ascultare.

 

Nu te-am iertat că ai plecat fără să îmi spui ce ai de gând

Atâta vreme cât mai sunt bărbaţi şi relaţii care se răcesc

Peste noapte. Atâta vreme cât telefonul nu sună să îmi spună

Ce au de gând, de ce, pentru ce, cu mine cum rămâne?

 

Peste noapte am aflat că nu mai eşti, ai murit,

La telefon era altcineva şi de atunci am ucis mesagerul

Nici un telefon nu mai sună să îmi spună adio,

Eu tocmai m-am gândit că ne placem, că ne potrivim.

 

Te pot plânge în sfârşit în linişte, lacrimile mă încălzesc,

Vara nu mai e toridă, iarna nu mai mă îngheaţă

Noaptea nu mai înseamnă plecare, ziua abia vine

Nici un final nu a fost scris, doar repetat la nesfârşit.

 

Poate nu e loc de adio? Hai să facem loc.

 

 

Bunicului Dima (Dumitru Bezrodnîi)

 

Irina-Elena Aiacoboae

Anunțuri