Acum aproximativ 15 ani citeam carţile lui Carlos Castaneda. Au fost şi alţi autori care m-au fascinat prin misticismul lor, dar dintre toţi am reţinut numele lui Castaneda. Visam poate că într-o zi voi rătăci prin locurile prin care a fost şi eroul, că voi trăi experienţele lui. Nu am reţinut faptele, dar mi-a rămas senzaţia de căutare,  de experimentare, de provocare, stranietatea practicilor necunoscute aparţinâd altor culturi de pe acest Pământ. Poate dacă l-aş reciti acum aş avea cu totul altă înţelegere sau poate aş fi chiar mai nedumerită, pentru că sunt lucuri pe care le înţelegem de fiecare dată diferit, pe măsură ce nivelul nostru de conştiinţă evoluează.

Unul din rolurile şamanului este vindecarea la nivel spiritual, de aceea mai toate practicile duc spre o conectare cu spiritul interior.

Când Mihaela  m-a invitat la o întâlnire cu un şaman în Bucureşti mi-am zis că, uite, dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed. Sau invers.

Şamanul meu, pe numele lui Alexis, grec la origine, nicidecum băştinaş amerindian, nu arăta defel la prima vedere cu ceea ce credeam eu ca înseamnă un şaman. Nu tu pene, nu tu piele vopsită, nu tu accesorii exotice. E drept că i-ar fi fost cam dificil să circule prin Bucureşti deghizat altfel. Cel mult ai fi putut spune despre el că este un turist străin, căci spre deosebire de băştinaşii stresaţi şi încruntaţi din Bucureşti pe turişti îi recunoşti de la o poştă prin relaxarea pe care o au pe chip.

Ajung să îl cunosc, pe el şi pe alţi curioşi ca şi mine şi mergem într-unul din parcurile care nici nu ştiam că există în Bucureşti, la Facultatea de Agronomie.

Las deoparte aşteptările şi ascult ce ne povesteşte, aşezaţi în iarbă în cerc. Este lună plină şi discuţiile încep de la impactul pe care le are luna asupra noastră. Facem exerciţii de respiraţie, de mişcare, multe din ele fiindu-mi familiare din alte practici. Cel mai interesant mi se pare jocul cu cărţile de tarot unde suntem invitaţi să spunem ce vedem noi în cărţile extrase. Imaginaţia nu îmi este foarte debordantă la ora respectivă şi mă bucur când Alexis spune ce ştie el despre semnificaţia cărţilor primite. Îmi spune: calea ta este cea a unui copil inocent care este creativ şi inovativ, dar care are de învăţat să renunţe la intransigenţă şi prea multă seriozitate. Iar despre viitor voi avea mereu în balanţă realizările din trecut şi siguranţa lucrurilor făcute deja în contrapartidă cu provocări total noi ale căror rezultate nu le cunosc.

Nu a fost decât primul cu care m-am întâlnit. În una din zile accept invitaţia unei prietene la expoziţia ei de pictură de la ceainăria Serendipity. În locaţia respectivă urma să se desfăşoare un seminar ţinut de Nicolaie Stoian despre Alchimie spirituală şi mă opresc să îl ascult şi eu. La unul din exerciţii ne cere să vorbim cu cineva de alături care ne atrage. Bat pe umăr o doamnă de lângă mine şi o invit să lucrăm împreună. Vede foarte repede că şi eu sunt reikistă (sau cel puţin acum ceva ani am practicat) şi aflu că Mirela este iniţiată şi în şamanism, pe lângă alte lucruri pe care le cunoaşte. Ne împrietenim şi ajung să cunosc într-o seară colegii ei de la Info Reiki, o parte din ei sunt maeştrii în Reiki, pentru că doresc să vindec coloana şi am zis că mă las pe mâna ei şi a lor.

Până aici toate bune şi frumoase, deja m-am obişnuit cu ideea că şamanii sunt lângă mine, aşa cum tot aveam convingerea că dacă vrei învăţături budhiste nu trebuie să te deplasezi în India la vreun ashram de pe acolo sau să parcurgi Camino de Compostela, poţi să mergi şi până la Oradea sau oricare altă destinaţie. Important este drumul, să ceri răspunsuri, să ai urechile deschise, să observi şi primeşti de oriunde.

Altceva m-a surprins săptămâna aceasta. O să citiţi în articolul următor continuarea.

 

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Anunțuri