De două săptămâni de zile sunt la Băile Felix unde îmi petrec vacanţa şi fac tratament pentru coloană. La afecţiunile pe care le am în dotare, este necesar să am grijă să fac recuperare medicală din când în când şi să îmi întreţin coloana. Am ales anul acesta zona bihoreană care m-a fermecat prin dulceaţa şi carisma oamenilor locului. Nu încetez să mă minunez de cât bun simţ şi de câtă grijă au de turiştii şi clienţii lor pe aici. Dar asta e altă poveste.

Pe lângă procedurile pe care le am de făcut, merg la piscina cu apă termală. Când vremea a fost rece câteva zile suportam cele 38 de grade ale apei din piscină, dar când s-a încălzit afară, apa din bazin devenise de nesuportat pentru mine, pentru că în zona unde îmi plăcea să stau, cu apă mai adâncă erau curenţi de apă fierbinte. Am renunţat să mai stau acolo. Eram supărată pentru că vedeam că alţi oameni rezistau fără nici o problemă, dar nu am mai suportat temperatura apei şi m-am îndreptat spre ieşire. Constat că în cealaltă parte a bazinului, deşi apa era cam mică pentru mine apa era acceptabilă, aşa că am mai zăbovit pe acolo.

Îi povestesc mamei că nu suportam temperatura apei în bazin şi mă întreabă nevinovată dar ceilalţi oameni cum o suportă? La care m-am enervat şi îi răspund răspicat: Eu nu sunt ca ceilalţi oameni!

Nici nu mi-am dat seama ce am scos pe gură la un moment de nervi. După câteva ore realizez că, da, eu nu sunt ca ceilalţi oameni, sunt diferită şi asta nu înseamnă că sunt specială sau mai cu moţ, mai bună sau mai puţin bună ca altcineva. Pur şi simplu sunt diferită şi că este necesar să îmi caut singură lucrurile şi locurile în care mă simt bine şi în largul meu,  precum şi terapiile care mă ajută pe mine.

Văzusem acum 2 săptămâni un videoclip postat de Alain Gardon în grupul de Metasysteme Coaching de pe Facebook cu Thandie Newton: Embracing otherness, embracing myself – Îmbrățișându-i pe alții, îmbrățișindu-mă pe mine.

Este povestea unei mulatre care toată viaţa ei a căutat să fie ca ceilalţi oameni şi suferinţa acesteia până în momentul când a realizat că ea este diferită şi că nu are de ce să caute să fie ca ceilalţi. Pe moment am rămas doar cu povestea, o oarecare poveste, nu am văzut că în povestea ei încă eram eu, cea care încă mai căuta să fie ca ceilalţi oameni. Dar povestea a rămas undeva în subconştient şi a ieşit la suprafaţă când s-au adunat suficiente elemente pe care să le pun cap la cap şi să văd eu însămi ce aveam de văzut şi înţeles.

Înţelesesem de-a lungul timpului că oamenii sunt diferiţi, îi ascultam şi îi luam pe fiecare în parte aşa cum era, dar că eu sunt diferită abia după 38 de ani am înţeles. Eu sunt eu acum are un sens.

Până acum încercasem diverse terapii pentru că îi ajutaseră pe alţi oameni şi mă supăram că la mine nu aveau efectul benefic pe care îl avuseră la ei, victimă întruchipată.

Am ales iniţial împreună 3 proceduri cu doctorul balneolog pe care le-am considerat potrivite și mi-a spus că dacă nu mă simt bine cu ele să vin să mi le schimbe. La una am rezistat vreo 7 zile, dar apoi nu am mai suportat înţepăturile electrice şi m-am dus şi am cerut eu altceva, fără vreo certitudine că acestea îmi vor fi mai de folos. Mă vor ajuta mai mult? Nu ştiu, dar o să le încerc. Şi de data asta sunt responsabilă să fac tot ceea ce este necesar să mă vindec. Parcă e altă atitudine acum, nu mai mă gândesc la ce face bine la alţii ci la ce îmi face bine mie şi cum să găsesc ce mi se potriveşte mie.

Câtă uşurare este când nu te mai raportezi inconştient la oameni ca să fii la fel ca ei. Să fii tu. Să îți găsești drumul tău.

Mă uit la pădurea din fața mea și îmi imaginez că este viitorul. Mă uit și devine din ce în ce mai clar, nici urmă de incertitudine și de nesiguranță. Dacă este senin văd fiecare nuanță de verde, fiecare copac, spațiu liber, chiar dacă nu disting soiurile de arbori. Ce este după pădurea aceasta? O altă pădure, pe care o voi cunoaște și la care voi ajunge numai după ce ating și trec prin prima pădure. De ce m-ar mai interesa acum următoarea pădure când cea din fața mea este încă în fața mea?

Parcă am îmbrățișat toate incertitudinile din lume și tot ce am de făcut este să ajung la prima pădure pe care o văd clar.

Tu cine eşti în viaţă? Victimă sau responsabil?

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Anunțuri