În căutare de idei noi? Din când în când vrei să îţi reîmprospătezi mintea, astfel încât să se elibereze spaţiul pentru alte idei. Ceva care nu ai mai gândit până atunci şi de care să te bucuri că l-ai descoperit. Satisfacţia de a avea parte de noi idei pentru proiectul tău sau pentru a pune în practică un vis este mare.

1.      Concentrează-te pe ceea ce îşi doreşti

Focusează-te pe dorinţa ta, stabileşte ceea ce ai vrea în momentul respectiv, ce crezi că lipseşte şi doreşti sau ceea ce ţi-ar plăcea să se întâmple. Stabileşte cam ce intenţie ai: să dezvolţi un proiect, să descoperi care sunt paşii următori, să ajungi undeva, să cunoşti pe cineva care să te sprijine, să atragi informaţiile sau oamenii potriviţi, orice, orice te inspiră.

2.      Propune-ţi un timp

Pleacă şi fă activităţile pe care le ai de făcut, dar ia cu tine şi intenţia sau dorinţa pe care o ai în vedere. Din când în când adu-ţi aminte de ea şi vezi dacă au început să apară alte idei decât cele ce au fost până atunci.

Ideal este să îţi propui un termen până la care să realizezi ceea ce îţi doreşti, pentru ca mintea ta subconştientă să preia comanda de soluţionare şi să o returneze în timpul pe care l-ai stabilit. Altfel, ea habar nu are în cât timp este solicitată să răspundă. Antrenându-se la astfel de solicitări, ea va răspunde din ce în ce mai promt.

3.      Începe să vizezi pe bune

Pentru aceasta este necesar un spaţiu de relaxare: cada de baie, parcul verde, patul îmbietor, meditaţia, plimbarea sub cerul azuriu sau în maşină pe drumuri de munte sau urbane.

Este necesar ca mintea să fie relaxată, odihnită, recreată, dispusă să investigheze în subconştientul plin de resurse, lipsită de griji şi stres despre cum ar putea să găsească soluţia potrivită. Când mintea este lăsată în pace şi nu este impactată de emoţii negative, ea poate să creeze şi să dezvolte constructiv lucruri care înainte nu erau vizibile. Când te aştepţi mai puţin pot apărea acele idei pe care ţi le doreai şi la care nici măcar nu aveai cum să te aştepţi.

Bucură-te că inspiraţia ta a venit şi foloseşte energia creatoare şi plăcerea de a fi inspirat şi pe calea cea bună.

4.      Verifică şi rafinează ideile apărute

Acum ideile sunt pe tavă, dacă ai dubii despre valabilitatea lor, începe să discuţi cu oamenii despre acestea. Vor fi unii care le vor contesta, alţii care le vor credita. Ascultă-i pe toţi şi vorbeşte despre ele. În final, cel care trebuie să fie împăcat şi mulţumit cu ceea ce va face în continuare eşti tu.

5.      Implementează-le

Vei vedea care vor fi rezultatele ideilor tale doar dacă le pui în practică. După ce ai implementat o idee vei avea loc şi spaţiu pentru a primi altele noi. Procesul de a crea şi te a bucura de actul creator continuă.

Multă inspiraţie!

Cu drag,

Irina Aiacoboae

Vă cer o mică Favoare: Dacă v-a placut acest articol vă rog să îl împărtăşiţi şi cu cei dragi pe e-mail, Facebook sau Twiter.  Mulţumesc mult.

Anunțuri