Daca experimentezi la un moment dat insatisfactie la locul de munca sau in cariera, daca te simti fara putere si vezi ca lucrurile au luat-o razna in jurul tau, daca ti se pare ca nu te mai intelegi cu seful sau colegii, te invit sa respiri si sa te opresti putin din caruselul acesta.

Nemultumirile de la locul de munca se rasfrang si in viata personala, te simti vlaguit, fara motivatie, atragi tot felul de evenimente neplacute, ai neimpliniri si in alte domenii din viata.

Lucrurile care nu au fost rezolvate la timp, se acumuleaza si nu fac decat sa adanceasca la un moment dat nemultumirea si lipsa ta de incredere in tine.

Esti gata sa faci o schimbare?

 1. Adu claritate vizavi de locul de munca in care esti in prezent.

Iti doresti cu adevarat job-ul pe care il ai in prezent?

Ce te motiveaza la el?

Iti place domeniul si activitatea pe care o faci tu?

Ce nu iti place? Ce anume iti place la ceea ce faci?

Daca ajungi la concluzia ca este meseria si activitatea care este pentru tine, e foarte bine, mergi mai departe sa iti construiesti pozitia pe care ti-o doresti.

Daca constati ca ai dori sa faci altceva, atata vreme cat stai la acel job, fa tot ce tine de tine ca sa faci bine activitatea pentru care esti platit.

2. Imagineaza-ti

Exista ceva ce ti-ai dori mai mult de la jobul pe care il ai in prezent? Poate o alta activitate, o alta pozitie, alt nivel salarial?

Ce crezi ca ai putea face mai mult?

Ce crezi ca meriti sa primesti mai mult de la acest job?

Totul incepe cu un gand, un gand care se transforma intr-o dorinta, si care, pe masura ce incepi sa pui in practica actiunile care stii ca te duc acolo, se materializeaza in ceea ce ai gandit sau visat la un moment dat

3. Constientizeaza-ti valoarea ta!

Ce oferi tu acolo unde esti acum?

Care sunt rezultatele pe care le-ai adus pana acum in firma?

Care sunt proiectele pe care le-ai dus la bun sfarsit?

Care sunt oamenii care te apreciaza?

Ce altceva ai putea sa faci, ce alte competente ai?

Cand tu insuti vei incepe sa devii constient de valoarea si competentele tale profesionale si cei din jurul tau se vor raporta la tine, din ce in ce mai mult, ca la un specialist, un om care are o valoare deosebita prin cine este si ceea ce face.

Asculta ce spun oamenii despre tine, daca sunt lucruri care nu iti fac placere, alege sa nu te superi ci, doar sa vezi daca este asa sau nu si ce poti sa faci diferit.

Si, mai ales, asculta-i pe cei care te incurajeaza, te apreciaza si te motiveaza. Daca cineva iti spune lucruri frumoase despre tine, nu fi modest si il contrazice, primeste cuvintele acestea si creste-ti increderea in tine.

De tine depinde in ce crezi si ce pareri iti formezi.

4. Admira-i si respecta-i pe cei din jur.

 

Iti doresti relatii bune cu colegii si cu sefii?

Admira-i si pretuieste-i pentru calitatile lor.

Inteleg ca sunt lucruri care poate nu iti plac la unii oameni, dar te costa destula energie sa te concentrezi pe ceea ce nu iti place la ei. Fiecare isi are locul pe care il merita si, chiar daca tu poate nu vezi de ce merita unul sau altul sa fie in pozitia in care este, nu iti foloseste la nimic sa stai sa gandesti la acest lucru, decat sa ai o stare conflictuala cu el/ea. Chiar daca nu ii adresezi cuvinte care sa conduca la o disputa, inconstient ii transmiti faptul ca nu il/o pretuiesti si lucrul acesta se intoarce ca un bumerang asupra ta.

Prefera sa fii impacat cu felul de a fi al oamenilor si, sa te uiti la calitatile lor, mai degraba decat la defecte. Atunci vei putea crea relatii bazate pe respect si, chiar un mediu de lucru armonios in care va puteti sprijini unii pe altii in proiectele pe care le aveti.

5. Vrei performanta in ceea ce faci?

Ia-ti un antrenor, un partener care sa te sustina pe drumul spre cariera pe care ti-o doresti.

Impreuna puteti creea cum arata jobul tau ideal. Vei primi sprijinul necesar pentru a pune in practica energia ta creatoare si sa alegi ce ti se potriveste cel mai bine. Cunoscandu-te tu pe tine, calitatile si defectele tale, abilitatile si competentele tale profesionale, crescand nivelul tau de incredere in tine, poti sa iti gasesti drumul exact care sa te duca la rezultatele pe care le doresti.

Cu drag,

Irina

Anunțuri